Connect with us

Actualitate

De la gargara cu hidrogen la hidrogenul sulfurat – Opinii

Publicat

pe

Sunt entuziasmat că hidrogenul este prezent pe agenda decidenților și agenda publică. Nu putem să avem pretenția ca publicul să se priceapă la tehnică și tehnologie, dar este obligatoriu ca decidenții să priceapă măcar.

Guvernanții “lucrează” la mult și de mult promisa Strategie romanească a hidrogenului. (De ce înainte de Strategia Energetică?) Dar în afară de “Halânga și hidrogen în conducte nu am auzit altceva” zice un cunoscut. … Și se mai trezeste careva de la Ministerul Transporturilor să viseze la trenurile cu motoare pe hidrogen, de parcă ar avea un puț din care l-ar scoate mâine.

Pe un site de socializare apar din ce în ce mai mult mesaje provenite de la acelasi cunoscut care promoveaza proiecția unui partid a viitorului mix energetic prin “cei patru piloni”: nuclear, hidrogen, hidro și regenerabile. (întrebat care mix, nu a știut să precizeze dacă este electric sau primar).

Să le luam pe rând: Hidrogenul se produce prin electroliză și gazeificare. Hidrogenul provenit din electroliza apei folosește numai energie electrică din regenerabile. (Mai nou se vorbește și de energia din nuclear, ceea ce ar puta fi o fantasmă).

Știm că România nu are condiții tocmai propice obținerii de energie electrică din regenerabile. Soarele nu strălucește prea mult și prea puternic pe paralela 45 iar vântul bate ceva mai mult doar în Dobrogea și în județele riverane: Călărași, Ialomița și Brăila. Pentru a demonstra că așa este, reiau datele calculate acum câteva săptămâni ale factorului de capacitate pentru toată producția de energie din România:

Factorul de capacitate este un fel de randament, care arată în ce procent a fost produsă energia (în cazul nostru în anul 2020) și energia care ar fi putut fi produsa.

Factorul de capacitate al eolianului românesc este 27% iar cel unanim acceptat în industrie este de 35%. Solarul românesc are 11% și cel acceptat de industrie e aproape dublu, 20%.

Pentru a produce hidrogen, energia electrică intră într-un electrolizor care la rândul său are un randament. Acceptăm că un randament bun este de 90%. Trebuie să adăugăm investițiile și cheltuielile de transport și de depozitare ale hidrogenului și acestea sunt în functie de capacitatea dorită. Rezulta ca hidrogenul verde din regenerabile este scump!

Nu am cunoștință de finalizarea vreunui studiu de fezabilitate pentru o instalație de obținere a hidrogenului verde și de prețul unui kilogram de hidrogen verde dar pot spune că la un mare producător (din gaz) prețul de producție este de sub 2 euro iar pretul/kg de hidrogen obținut prin gazeificare în instalații mici este de aproximativ 3,5 euro/kg.

Dacă la începutul articolului îmi afirmam entuziasmul, acum, amintindu-mi de faptul că investiția în energie regenerabilă nu este altceva decât susținerea economiei chineze, mă apucă nervii.

Acum câteva săptămâni încheiam un articol: “De ce cetățenii Uniunii Europene trebuie să contribuie (direct sau indirect prin taxe, impozite și subvenții) la dezvoltarea economiei chineze prin adoptarea generării de energie electrică din solar și eolian? “ Cu alte cuvinte, orice kilogram de hidrogen verde obținut din regenerabile contribuie la bunăstarea Chinei.

Disperarea este că decidenții nu știu că hidrogenul se poate obține și din gazeificarea gunoiului municipal (numai Bucureștiul produce peste 1.000.000 tone / an) sau din agrobiomasă. România cultivă 10 milioane de hectare din 14,8 suprafață agricolă. De pe fiecare se pot obține minim 4 tone de agrobiomasă. Sa facem câteva înmulțiri:

10 milioane ha X 4 t /ha = 40 milioane tone agrobiomasă

Puterea calorifică a agrobiomasei este de 4,75 MWh /tona. Rezultă că anual aruncăm 190 TWh/an. Pentru comparație, Nuclearelectrica produce aproximativ 12 TWh/an, adică de 16 ori mai puțin.

Din agrobiomasă se pot obține și alte produse energetice: motorină (syndiesel), kerosen, combustibili C5 și parafină. Acestea sunt verzi, deoarece carbonul provenit din arderea lor este luat din natură și redat ecositemului (sau înmagazinat), neprovenind din hidrocarburi.

Acest subiect trebuie tratat într-un articol separat. Mai specificăm că tehnologia gazeificarii este matură și este folosită curent, că există câteva sute de astfel de centrale pe gazeificare în lume, că există multe rafinării pe tehnologia Fischer – Tropsch (se obține motorină din deseuri de agrobiomasă), ca Franța a investit în ultimii ani în acest tip de combustibil cu utilizare directă în agricultură și că Africa de Sud are cele mai mari rafinării de acest gen.

Dar adevărata problemă este ce investiție este necesară pentru o producție de 10 tone / zi de hidrogen verde, având în vedere că avem factor de capacitate mic, un randament (bunicel) de 90% a electrolizorului și o cheltuială enormă pentru transport și depozitare.

La ce folosim hidrogenul? Până acum s-a demonstrat fezabilitatea acestuia în transportul greu: locomotive, tractoare, autobuze, camioane, vapoare. Aici avem mult mai multe avantaje majore, reducerea la zero a emisiilor de CO2 și a microparticulelor (MP 1, MP 2,5, MP 10) ceea ce ne face să ne asumăm gazeificarea deșeurilor municipale și agrobiomasei. Mai adăugăm ca România se afla sub infringementul Comisiei Europene pe tema depozitării gunoiului, deci am scăpa și de această problemă spinoasă.

Astăzi, cel mai mare consumator de hidrogen este industria chimică, urmand petrochimia (care a mai rămas), industria metalurgică și siderurgică.

Trebuie sa reamintesc faptul că încă nu există tehnologia de obținerea a energiei electrice din hidrogen, care să alimenteze SEN.

Hidrogenul însă poate fi amestecat cu gazul natural și folosit în cazanele sau turbinele care produc energie electrică. Procentul este mic. Tehnologia care folosește un procent de 30% hidrogen în amestec cu gazul natural este încă la stadiu experimental.

Concluzii

Hidrogenul verde va fi îngrozitor de scump, transporturile fiind singurul domeniu unde merită utilizat. Existând posibilitatea de export în Germania și Austria, numai piata va asigura un preț care ar putea face rentabilă producția.

Hidrogenul verde, folosind tehnologie și echipamente produse în China, va face ca banii europeni să părăsească continentul, inclusiv România.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized36 de minute ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized23 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Top Stiri Comisarul