Corupția e o problemă importantă, și nu doar din perspectiva noului Birou al Procurorului Public European (EPPO), care va deveni operațional săptămâna viitoare. E importantă pentru cetățenii țărilor cu corupție sistemică, care sfârșesc prin a plăti cu vârf și îndesat pentru servicii elementare. E importantă pentru toți alegătorii din UE, care vor să știe că impozitele pe care le plătesc nu ajung să fie deturnate spre buzunarele unor politicieni și ale amicilor lor. E importantă, deci, pentru integritatea pieței unice și a întregului proiect european.
EPPO are cu certitudine șefa potrivită în persoana Laurei Codruța Kovesi; întrebarea care se pune mai degrabă este dacă Biroul dispune de atribuțiile și resursele potrivite. Marea diversitate de interese de sub cupola UE face ca tensiunile din jurul noii instituții să fie inevitabile. Din nefericire, unele dintre aceste tensiuni riscă să obstrucționeze EPPO chiar înainte de a-și fi început activitatea.
Gândită cu mult înainte de 2020, necesitatea unui parchet european a fost accentuată de pandemie, cea care a determinat blocul să înființeze un fond de redresare de 800 de miliarde de euro. Sumele mari de bani, eliberate rapid, constituie mediul ideal pentru instalarea corupției. Însă bugetul anual al EPPO de 44,9 milioane de euro pare pricăjit în comparație cu volumul de fonduri delapidate pe care trebuie să-l vâneze. UE ar putea să-i acorde mai mult, dat fiind că e rezonabil să presupui că fondul de redresare îi va fi mărit indirect volumul de muncă.
Kovesi are un istoric de luptă cu corupția larg răspândită, ocupându-se de dosare la nivel înalt în țara ei natală, România, doar pentru a fi dată apoi afară din motive considerate în general a fi de natură politică. În lunile următoare, sub tirurile politice, ea va avea nevoie de toată acea îndârjire. Originea ei este de asemenea importantă, întrucât va neutraliza orice fel de cârcote despre ipocrizia statelor nordice și vestice, venite din partea acelor țări din Europa Centrală și de Est care s-ar putea trezi în colimatorul EPPO. Problemele juridice mari consumatoare de timp cu privire la jurisdicția noii instituții sunt aproape inevitabile. De fapt, acesta e unul dintre motivele pentru care mai multe țări, inclusiv Suedia, au optat să nu participe la noul proiect.
Fapt care le-a dat apă la moară atât Poloniei cât și Ungariei, care au refuzat și ele să se înscrie. Cu toate că asupra ambelor țări planează suspiciuni persistente în privința continuării integrării lor europene, precum și întrebări grave încă fără răspuns referitor la modul în care interpretează ele statul de drept, poziția Ungariei este cea care îngrijorează mai mult.
În 2017 Ungaria a primit fonduri UE de 4 miliarde de euro, adică 3,4% din PIB-ul ei, conform Comisiei Europene. Între timp, percepțiile despre corupția din țară au făcut ca ea să alunece tot mai jos în indicele anual realizat de Transparency International, în care a ajuns acum să zacă pe ultimul loc (împărțit cu încă o țară) în UE.
În total, cinci din cele 27 de state UE au refuzat să participe la EPPO (și Regatul Unit refuzase, înainte de Brexit). Dincolo de obstrucții, mai există și câțiva codași în ce privește asigurarea unei asistențe serioase pentru EPPO, dintre care se evidențiază cel mai bine Slovenia, al cărei premier, Janez Jansa, nu prea are la inimă UE. Țara nu a propus până acum procurori pentru EPPO (statele membre nominalizează procurori proprii care urmează a-și lăsa în cuier haina națională înainte de a intra pe ușa EPPO).
Comportamentul Sloveniei e cu atât mai nefericit cu cât din iulie țara urmează a prelua președinția Consiliului UE. Kovesi are dreptate să arate cu degetul țara alpină. E prima dintre numeroasele decizii dificile pe care va fi nevoită să le ia pe parcursul mandatului ei. Financial Times -preluare Rador
