Connect with us

Actualitate

Kovesi, înainte de inaugurarea Parchetului European: Nu există țări lipsite de corupție / Există un risc ridicat de creştere a delictelor în Europa pe fondul PNRR – International

Publicat

pe

Șefa noului Parchet European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi, crede că nu există ţări mai corupte decât altele, ”nu există ţări curate”, scrie agenţia spaniole de presă EFE, citată de Agerpres, în contextul în care instituția europeană urmează să fie inaugurată pe 1 iunie. Aceasta a avertizat, totodată, asupra ”riscului ridicat” al delictelor legate de fondul european de redresare post-pandemie.

”Sunt foarte mândră să fiu primul procuror-şef european şi să iniţiez acest nou Parchet European anti-fraudă, cred că începutul EPPO este un moment istoric”, a declarat Laura Codruţa Kovesi în interviul acordat prin videoconferinţă de la Luxemburg, sediul acestei noi instituţii europene.

Creat pentru a investiga infracţiunile ce afectează bugetul UE, noul Parchet European este un ”instrument” de ”protejare a intereselor noastre economice”, motiv pentru care ”trebuie să fie puternic, eficace şi eficient”, subliniază Kovesi, care conduce o mică echipă ce va superviza de asemenea fondul european de redresare post-pandemie NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Conform estimărilor sale, corupţia, deturnarea de fonduri şi frauda în multiplele sale forme provoacă bugetului UE pierderi anuale de circa 500 de milioane de euro. Această hemoragie financiară s-ar putea accentua în contextul pandemiei, ale cărei efecte economice au determinat blocul comunitar să constituie, prin împrumuturi accesate de Comisia Europeană, respectivul fond de redresare din care statele membre pot accesa granturi şi credite în baza planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) aprobate de Comisie.

”Odată cu această mare cantitate de bani şi flexibilitate există un risc ridicat de creştere a delictelor în Europa, în special în sistemul de sănătate, agricultură, cercetare şi în contractele publice”, consideră şefa EPPO.

Pentru misiunea sa de identificare şi investigare a faptelor de corupţie, noua instituţie dispune de un buget anual de 44,9 milioane de euro. ”Avem bani pentru 140 de procurori”, precizează Kovesi, adăugând că este nevoie de asemenea de ”50 de experţi şi analişti financiari la Luxemburg”, având în vedere provocările ”efectuării investigaţiilor în 22 de state membre, cu 22 de coduri penale şi 22 de proceduri diferite”.

Ea a insistat că analiştii financiari sunt foarte importanţi, întrucât, pe lângă faptul că aceştia descoperă conexiunile între date, ei ajută în plus procurorii ”să identifice bunurile şi proprietăţile care pot fi puse sub sechestru”.

Cinci state membre ale UE, respectiv Polonia, Ungaria, Danemarca, Suedia şi Irlanda nu participă în noul Parchet European din ”decizie politică”, afirmă Kovesi, manifestându-şi speranţa că în cele din urmă vor fi convinse de Comisia Europeană să se alăture şi ele, în timp ce Finlanda şi Slovenia încă nu şi-au desemnat procurorii la EPPO.

Dacă în cazul Finlandei este vorba despre o schimbare legislativă, în cel al Sloveniei aceasta se întâmplă în urma deciziei guvernului condus de premierul conservator Janez Jansa de a anula procesul intern de alegere a celor doi procurori delegaţi ai Sloveniei.

EPPO va funcţiona pe două niveluri: primul, centralizat la Luxemburg, cu Kovesi şi 22 de procurori (câte unul pentru fiecare stat participant), iar al doilea cu procurori naţionali delegaţi care vor lucra în ţările lor în mod coordonat.

Prin prisma experienţei sale, Kovesi nu crede că există ţări mai corupte decât altele, ”nu există ţări curate”, a spus ea, conform agenţiei spaniole de presă. ”Dacă avem bani europeni, în toate ţările membre vor fi cazuri, în toate ţările membre”, adaugă şefa instituţiei europene ce este inaugurată marţi.

În pofida ”enormei provocări”, ea este optimistă, întrucât are ”o echipă foarte bună, puternică, profesionistă”. ”Sunt sigură că vom avea succes”, promite Laura Codruţa Kovesi.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul