Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirma, recent, că Bacalaureatul ar urma să fie susţinut de peste 100.000 de candidaţi, el menţionând în acest context că aproximativ 30.000 dintre aceştia s-au vaccinat împotriva COVID-19.
Totodată, Ministerul Educaţiei a anunţat că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care prevede că, la examenul de Bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.
Astfel, candidaţii vor susţine, în 28 iunie, prima probă – cea scrisă la Limba şi literatura română. În 29 iunie, este programată proba scrisă obligatorie a profilului, în 30 iunie – proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, iar în 1 iulie – proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate ale probelor scrise se vor afişa în 5 iulie, până la ora 12.00, iar în aceeaşi zi, până la ora 18.00, se vor putea depune contestaţiile.
Rezolvarea contestaţiilor va avea loc între 6 şi 9 iulie, iar rezultatele finale se vor afişa în 9 iulie.