Connect with us

Actualitate

Tánczos Barna: În urmă cu 5 ani, conducerea ministerului s-a speriat de presiunea societăţii civile care a cerut interzicerea vânătorii / Fără intervenţie, această populaţie de urs va creşte zi de zi, an de an în România – Radio – TV

Publicat

pe

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că, fără intervenţia omului, populaţia de urşi, care în acest moment ar putea fi de 8.000-9.000 de exemplare, „va creşte zi de zi, an de an în România”, scrie News.ro. El explică faptul că s-a ajuns în această situaţie după ce, în urmă cu cinci ani, conducerea Ministerului Mediului „s-a speriat de presiunea societăţii civile care a cerut interzicerea vânătorii”.

„Este un fenomen care se generalizează şi care, după logica oricărui om normal, este inevitabil dacă nu există plan de acţiune. Ministerul Mediului s-a retras, practic din această activitate din 2016 încoace. De cinci ani de zile, conducerea de atunci a ministerului s-a speriat de presiunea practic, presiunea societăţii civile care a cerut interzicerea vânătorii. E unul dintre motive, fără dar şi poate. S-a interzis vânătoarea şi după aceea nu a venit nicio măsură complementară, nu a existat niciun plan de management al speciei, nu a existat o intervenţie în protejarea protejarea habitatului sau în asigurarea unor zone de unde ursul nu mai pleacă. Şi lipsa de acţiune timp de cinci ani a generat această situaţie, sunt de cinci luni la minister, cu siguranţă explozia nu a avut loc în primăvara asta”, a declarat ministrul Mediului duminică, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.

Tánczos Barna avertizează că, fără intervenţia omului, populaţia de urs, specie aflată în vârful lanţului trofic, „va creşte zi de zi, an de an în România”.

Conform acestuia, s-au constatat apariţii ale urşilor inclusiv în zone de câmpie, el dând, în acest sens, exemplul zonei Aradului unde au fost atacuri ale urşilor.

Ministrul a reamintit că nu există o evaluare privind numărul exemplarelor de urs în România, el arătând că, în condiţiile în care în anul 2016 numărul de urşi era estimat la 6000 în România, în prezent, „probabil” că acesta, în lipsa intervenţiei omului, este cu aproximativ 40 – 50% mai mare decât atunci, conform estimărilor oamenilor de ştiinţă.

Tánczos Barna a precizat că din 2017 aproximativ 200 de urşi au fost împuşcaţi pentru că reprezentau pericole pentru comunităţile de oameni, iar 40-50 de exemplare au fost relocate.

El a menţionat că, aşa cum se procedează în prezent, intervenţia în cazul urşilor care reprezintă pericol pentru cetăţeni este „prea greoaie şi vine după două luni, trei luni de la eveniment”, el arătând că intervenţia jandarmilor care alungă cu sirene urşii din localităţi nu este suficientă.

„Intervenţia în cazul în care animalul este în interiorul localităţii şi este un pericol iminent trebuie să fie imediată, prin tranchilizare, sau, dacă este un atac violent, prin împuşcare. Altă soluţie nu există pentru protejarea vieţii umane imediat. Este ca şi cum, la o inundaţie, am aştepta proceduri de aprobare, de licitaţie sau de trimitere nu ştiu unde la aprobare a documentaţiei pentru a interveni în interesul protejării vieţii umane”, mai spune ministrul.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse2 zile ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

Actualitate3 zile ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
Social3 zile ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized3 zile ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Uncategorized3 zile ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized3 zile ago

Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo

BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de...

Uncategorized3 zile ago

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Diverse4 zile ago

De la solarii la căsuțe metalice de grădină: BACAS își extinde gama de produse

BACAS, compania din Alexandria cunoscută pentru producția și comercializarea solariilor și serelor, își diversifică oferta și introduce o nouă categorie...

Diverse4 zile ago

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

Uncategorized5 zile ago

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament Costul este...

Uncategorized6 zile ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
DiverseO săptămână ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
DiverseO săptămână ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

DiverseO săptămână ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social2 săptămâni ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse2 săptămâni ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized2 săptămâni ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse2 săptămâni ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Top Stiri Comisarul