Connect with us

Actualitate

România a pierdut, dar Mirel Rădoi e mulțumit: „Mă bucură jocul, determinarea, dăruirea, am avut curaj, personalitate” – Fotbal

Publicat

pe

Chiar dacă România a înregistrat a patra înfrângere consecutivă, selecționerul Mirel Rădoi s-a declarat mulţumit de jocul prestat de „tricolori” în amicalul cu Anglia. Selecționerul este încrezător că poate forma o echipă competitivă la meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Ce a spus selecționerul Mirel Rădoi:

  • „A fost o partidă destul de intensă, echilibrată. Am avut situaţiile noastre, cred că cel puţin în prima repriză, exceptând cele două bare, una cu capul de la 14 metri, am încercat să ne facem jocul. Am reuşit la început, prin aşezarea noastră 4-3-3, contra aşezarea lor 4-2-3-1, am întâmpinat ceva probleme până am reuşit să închidem spaţiile între linii în zona 2, după care am reuşit să ne facem jocul.
  • Dacă sunt supărat astă seară, la fel ca la meciul cu Georgia, sunt supărat pentru că reuşim să ajungem acolo, în faţa porţii, şi nu reuşim să înscriem. A fost un joc echilibrat de ambele părţi, dar cred că în anumite momente am fi putut avea alte decizii.
  • Nu a fost un debut foarte fericit pentru Căpuşă, la faza aceea era clar că trebuia să mai aştepte puţin, a plecat prea devreme, a depăşit linia mingii, dar cred că un jucător tânăr ca el poate învăţa din astfel de momente.
  • După un sfârşit de sezon apar din nou anumite situaţii în care trebuie să facem schimbări forţate pentru că jucătorii resimt o stare de oboseală foarte mare. Trebuie să ne adaptăm şi să facem aceste schimbări din mers. Nu am avut un număr fix de jucători pe care să-i debutăm, ne-am propus doar ca jucătorii care sunt în formă să fie la echipa naţională şi am încercat ca toţi jucătorii care au fost prezenţi la această acţiune să încercăm să-i facem să joace.
  • Din păcate, avem şi noi limitele noastre şi de aceea diferenţa de valoare şi de preţuri între jucători. Dar eu cred că în această seară nici Anglia nu se aştepta să le punem atâtea probleme. E un motiv îmbucurător pentru mine că reuşim să ne creăm atâtea ocazii într-un meci aşa de important cu o naţională puternică, precum Anglia. În momentul în care ai 2-3 situaţii cu o astfel de naţională cred că trebuie să marchezi cel puţin un gol. Eu mă bucur de acest joc din seara asta, pentru că avem pe ce să construim în următoarea fereastră din septembrie.
  • Nu prea vorbesc de arbitraj, dar dacă dai penalti la acel fault al lui Chiricheş, cred că în momentul acesta putem discuta şi de acel penalti la Ivan, chiar dacă era spre sfârşitul jocului, dacă arbitrezi cu aceeaşi greutate aceste dueluri. Spre deosebire de jucătorul lor, jucătorul nostru are o tăietură desteul de mare, cum a venit (n.r. – portarul Johnstone) cu genunchiul, cu cotul direct în cap. Nu mă leg de lucrurile astea, asta nu însemană că acest penalti putea fi marcat, dar într-un meci aşa de important, în momentul în care ai asemenea decizii, o echipă mai mică a României decât acea a Angliei, cred că şi ei trebuie să ţină cont de aceste decizii.
  • Mă bucură jocul, determinarea, dăruirea, am avut curaj, am avut personalitate, de aici putem să mergem cu încredere pentru celelalte partide care urmează în septembrie. M-a bucurat că în momentul în care Anglia a reuşit să aducă nouă jucători în jumătatea noastră de teren, am reşit să ieşim cu construcţie elaborată şi am avut situaţiile noastre. Din păcate nu am reuşit să înscriem”, a spus Rădoi la ProX.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Rashford, în minutul 68, din penalty.

În minutul 77, Niță a apărat un penalty executat de Henderson.

De știut:

  • România a pierdut 7 din cele 12 partide disputate la Mirel Rădoi pe banca tehnică. „Tricolorii” au ajuns la 4 înfrângeri consecutive: 0-1 cu Germania, 2-3 cu Armenia, 1-2 cu Georgia și 0-1 cu Anglia.
  • Anglia a învins România pentru prima dată după 51 de ani. Ultima victorie a englezilor data din 1970, de la Cupa Mondială din Mexic, scor 1-0.
  • Englezii au câştigat pentru prima dată pe teren propriu împotriva României. Palmaresul întâlnirilor România – Anglia este egal, trei victorii, şase egaluri, trei înfrângeri.
  • Cu excepţia lui Stanciu şi a lui Nedelcearu, jucătorii celor două echipe au îngenuncheat înaintea startului meciului, în semn de solidaritate cu mişcarea Black Lives Matter. O parte dintre spectatorii prezenţi au huiduit acest moment. Spre nemulţumirea unei părţi a fanilor englezi, jucătorii antrenaţi de Gareth Southgate îngenunchează de un an înaintea fiecărui meci pe care-l dispută, informează News.ro.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse5 ore ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 zile ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized4 zile ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized5 zile ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized5 zile ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized5 zile ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing5 zile ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Uncategorized6 zile ago

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

Diverse6 zile ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

Uncategorized6 zile ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

UncategorizedO săptămână ago

BenQ Creative Pro prezintă seria PV50: monitoare concepute pentru fluxurile de post-producție

Noile monitoare profesionale PV3250U de 32 de inch și PV2750U de 27 de inch oferă rezoluție 4K, precizie cromatică și...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

UncategorizedO săptămână ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
DiverseO săptămână ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

UncategorizedO săptămână ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

UncategorizedO săptămână ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

UncategorizedO săptămână ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

UncategorizedO săptămână ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
DiverseO săptămână ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Top Stiri Comisarul