Connect with us

Actualitate

Feedback extrem de critic de la Bruxelles pentru PNRR-ul României / Cum s-a încurcat Guvernul în datele trimise Comisiei Europene – Esential

Publicat

pe

​Planul Național de Redresare și Reziliență nu a primit aprecierea autorităților de la Bruxelles. Dimpotrivă. Comisia Europeană a transmis reprezentanților României mai multe observații extrem de critice, pe mai multe componente, de la infrastructură până la educație, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro. Cele mai multe critici se referă la faptul că nu sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că lipsesc metodologiile de calcul și că au fost furnizate informații neclare legate de proiecte.

Documentul a fost discutat joi la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor aceasta este o evaluare de etapă, experții europeni cerând detalii ca parte a procesului de evaluare și trimitere de clarificari. Procedura nu este una specială, Ministerul Investițiilor Proiectelor Europene organizând întâlniri între reprezentanții Comisiei și ai ministerelor, iar aceștia din urmă sunt responsabili cu transmiterea clarificărilor, au precizat aceleași surse.

Astfel de sesiuni de evaluare se fac cu toate statele aplicante, Comisia cerând frecvent clarificări și procedând la negociere în privința costurilor.

Câteva observații ale Comisiei Europene

Pilonul I Sistemul de management al apei

  • Valorile asumate pentru ținte sunt, în general, mai mici decât rezultatul calculelor

Exemplu: Investiția „Extinderea sistemelor de apă și canal în localități aflate în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori”. Media pentru obiectivele 1 și 1 este calculată utilizând valorile de la mare la mic 70% -30%. Nu există nicio justificare pentru această ponderare, care plasează media în partea superioară. Nu există o metodologie sau un punct de referință pentru conexiunea la costul unitar al serviciului atât pentru apă potabilă, cât și pentru canalizare. În absența acestor informații, ambele costuri unitare par ridicate.

La alte investiții se precizează că nu sunt furnizate punctele de referință și metodologia de cost.

Pilonul I – Transportul sustenabil

  • Pe anumite proiecte de transport feroviar nu este clar dacă standardele de costuri includ TVA sau nu.
  • Nu sunt clare explicațiile furnizate despre modernizarea a 30 de locomotive.


Infrastructura de metrou

  • Nu este clar dacă 30 rame electrice de metrou sunt incluse în costul de 600 de milioane de euro solicitate.


Pilonul I – Fondul pentru Valul Renovării

  • Nu este clar cum se obține costul total de 1 miliard de euro. Există neconcordanțe între informații

Pilonul IV Fondul local pentru tranzitia verde și digitală –

  • Justificarea costurilor este insuficientă sau lipsește
  • Trebuie furnizate costurile unitare acolo unde este cazul și documentele justificative pentru date comparative
  • Trebuie explicată împărțirea costurilor pe investiții


Pilonul VI- România Educată

  • Pentru o mai bună urmărire a costurilor, Guvernul trebuie să explice fiecare investiție, nu grupate.
  • Numele date diferitelor investiții nu sunt corecte
  • Nu sunt indicate studiile în baza cărora au fost determinate costurile. Au fost menționate prețurile pieței preluate din Ordinul Arhitecților din România, dar fără a furniza informații suplimentare.

Citește și

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse5 zile ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse5 zile ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized5 zile ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized5 zile ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

UncategorizedO săptămână ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

UncategorizedO săptămână ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

Uncategorized2 săptămâni ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorized2 săptămâni ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

Diverse2 săptămâni ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Diverse2 săptămâni ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

Uncategorized2 săptămâni ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate2 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate2 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized3 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized3 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Actualitate3 săptămâni ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

Actualitate3 săptămâni ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Top Stiri Comisarul