În articolul anterior, dedicat întâlnirii Biden – Putin, am trecut în revistă o serie de informații legate de contextul inițial de la care consideram că se pleacă în primul dialog față în față dintre președinții celor mai mari puteri militare ale planetei. În final. ne puneam o întrebare retorică legată de ce s-ar putea să aflăm după Summit-ul de la Geneva, din 16 iunie a.c.
O primă idee desprinsă se referă la confirmarea corectitudinii strategice a inițiativei Președintelui Biden de a avea un dialog direct cu Președintele Putin, chiar în condițiile în care o mare parte a clasei politice americane considera că evenimentul este prea devreme să se materializeze. Probabil că lecțiile desprinse din evenimentul similar din vara anului 2018, găzduit de Helsinki, erau încă proaspete și că schimbarea retoricii americane în relația cu Rusia ar fi trebuit să aibă nevoie de timp suplimentar pentru confirmarea valabilității sale. În plus, partea americană a reușit să puncteze la capitolul consistență și determinare și în ceea ce privește conceptul America is back, după reuniunile prilejuite de summit-ul G7 și summit-ul NATO.
Întâlnirea de la Geneva a debutat într-o atmosferă tensionată determinată de conexiunile, nerespinse de nimeni, referitoare la revenirea comportamentelor specifice războiului rece, cu ironii reciproce, cu ambasadorii celor doua țări rechemați pentru consultări, cu teste de rachete hipersonice în Arctica etc. Și pentru ca tot ceea ce este rău să se producă se produce, chiar în ziua întâlnirii între cei doi președinți, Moscova a activat sistemul de război electronic Murmansk – BN din Crimeea, care are o rază de eficiență operațională de 5000 km. (între Simferopol și Geneva fiind o distanță de 2150 km.). Nu mai dezvoltăm ceea ce mass media internațională a analizat în exces, referitor la profilul comportamental al celor doi președinți, anterior începerii unor negocieri ce se anunțau tensionate. În context, au fost făcute referiri la experiența lui Putin în domeniul influenței și a intelligence-ului, precum și la implicarea majoră în pregătirea echipei americane participantă la eveniment, a lui William Burns, actualul Directorul CIA și fost ambasador al SUA la Moscova, perioadă în care a avut numeroase întâlniri restrânse cu Vladimir Putin. Adăugați la toate acestea atmosfera din jurul vilei La Grange specifică cetăților supra fortificate și o anumită nervozitate a grupurilor mari de ziariști acreditați la eveniment și se poate înțelege starea de spirit a delegațiilor participante la eveniment.
Acestea au fost principalele informații de context care au precedat începerea discuțiilor oficiale împărțite în trei segmente de timp. Prima parte a fost în formatul președinții plus miniștrii de externe, care s-a derulat pe durată mai mare cu 30 de minute, comparativ cu ceea ce se stabilise inițial. Remarcile introductive au fost caracterizate de circumspecție, moderație și chiar pesimism în ceea ce privește așteptările finale. Apoi au urmat discuțiile între delegațiile extinse.
Cele mai așteptate momente ale summit-ului au fost cele legate de conferințele de presă separate ale celor doi președinți Suntem încă în faza de decantare a concluziilor, dar putem extrage un prim set de idei desprinse din evenimentul abia încheiat.
Președintele Putin a fost primul care a susținut conferința de presă și a setat contextul desfășurării activității, apreciind faptul că inițiativa întâlnirii a aparținut președintelui Biden,
Probabil că cea mai importantă remarcă a sa a fost cea referitoare la Ucraina, care reprezintă o adevărată linie roșie pentru interesele strategice ale Federației Ruse. În esență, acest aspect poate fi considerat cea mai importantă reușită a delegației ruse la Geneva. Dosarul Ucraina va continua să fie abordat în contextul Acordurilor de la Minsk. Ideea a fost prefigurată de președintele Biden, la Bruxelles, când a afirmat că NATO va garanta „suveranitatea și integritatea teritorială” a Ucrainei, dar nu a menționat nimic în legătură cu oferirea unei foi de parcurs, sau cu aderarea țării la alianță. Practic, a fost reiterat angajamentul din 2008 conform căruia Ucraina va deveni într-o zi stat membru al NATO.
Au urmat evaluările liderului de la Kremlin legate de nevoia cooperării cu SUA în domeniul securității cibernetice, de construirea încrederii reciproce, inclusiv prin revenirile la post ale celor doi ambasadori rus și american, precum și de rămânerea deschisă a subiectului legat de schimbul de prizonieri. De asemenea, liderul rus a apreciat că țara sa nu dorește o militarizare excesivă a Zonei Arctice.
Putin a confirmat faptul că Președintele Biden nu l-a invitat să viziteze Statele Unite și a adăugat că nici el nu l-a invitat pe Joe Biden să viziteze Federația Rusă, motivând că pentru astfel de gesturi ar fi nevoie de „condiții inițiale corecte”,
Și la finalul zilei, conferința de presă a Președintelui Biden, care, de la început, a surprins printr-o schimbare de abordare și tonalitate referitoare la „marile responsabilități pe care le are domnul Președinte Putin și cu mine”. La Geneva, pentru prima oară, Președintele Biden a renunțat la cunoscuta retorică lansată de Președintele Obama, care după anexarea Crimeei în 2014, considera Moscova capitala unei puteri regionale și a enumerat Statele Unite și Federația Rusă ca fiind două mari puteri ale prezentului, care vor conlucra în domeniile controlul armamentelor, controlul riscurilor, securitate cibernetică, securitatea infrastructurilor critice, ajutoarelor umanitare. Indirect președintele american a considerat utilitatea implicării Rusiei în programul nuclear iranian, în problematica umanitară din Siria, precum și dosarele Afganistan, Ucraina, Belarus.
Răspunzând la întrebări, Joe Biden a continuat discursul sau pozitiv referitor la corectitudinea lui Putin, dar a punctat și determinarea Americii de a reacționa, dur dacă este cazul, la încălcări ale drepturilor omului (aducând în discuție cazurile Navalnîi și Assad), la interferențe în problemele interne ale SUA sau ale aliaților, la eventuale încălcări ale regulilor internaționale etc. Președintele Biden a surprins prin continuarea argumentației sale cu o întrebare retorică, care nu făcea diferențieri specifice între el si Putin: „De ce? Pentru că este în joc credibilitatea președintelui. Se compromite statutul de mare putere “.
