Situația de fapt pe care s-a grefat analiza Curții a fost reprezentată de încheierea, în anii 2008 și 2009, de către mai mulți consumatori, a unor contracte de împrumut ipotecar exprimat în franci elvețieni (CHF), rambursabil în euro. Întrucât împrumuturile erau contractate într-o altă valută decât cea în care urma să se efectueze rambursarea, contractele de împrumut supuse analizei erau afectate de un risc de schimb valutar generat de fluctuațiile cursului monedei euro în raport cu cel al CHF, acest risc (deși nemenționat în mod explicit în contractele de împrumut) fiind inerent contractelor și fiind suportat de consumator. Instanțele franceze au fost sesizate să analizeze dacă prevederile contractelor de împrumut care cuprindeau astfel de clauze prezintă caracter abuziv, întrucât au expus consumatorii unui risc de schimb valutar neplafonat. În contextul analizei astfel efectuate, instanțele franceze au sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu mai multe întrebări referitoare la interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Prin hotărârile analizate, instanța comunitară a răspuns întrebărilor cu care a fost sesizată, reafirmând unul dintre principiile care figurează în mod constant în practica sa recentă, conform căruia clauzele abuzive incluse într-un contract de consum nu creează obligații pentru consumator, astfel încât acestea nu pot să producă efecte asupra situației sale. În consecință, Curtea a considerat că o cerere formulată de consumator în scopul constatării caracterului abuziv al unei clauze incluse într-un asemenea contract nu poate fi supusă niciunui termen de prescripție, putând fi, practic, formulată oricând.
Dimpotrivă, Curtea a subliniat (în mod similar punctului său de vedere deja exprimat și în alte cauze, ca de exemplu cauzele conexate C-698/18 și C-699/19) că Directiva 93/13/CEE nu se opune unei reglementări naționale care stabilește caracterul prescriptibil al acțiunii prin care se urmărește valorificarea efectelor restitutorii ale acestei constatări a caracterului abuziv. Cu toate acestea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a atenuat acest principiu, stabilind că un termen de prescripție pentru restituirea sumelor plătite în temeiul unei clauze abuzive, cu privire la care există riscul să fi expirat înainte chiar ca consumatorul să fi putut să cunoască natura abuzivă a acestei clauze, nu este compatibilă cu directiva.
În ceea ce privește întinderea obligației de informare care revine profesionistului, Curtea a stabilit, prin hotărârile analizate, că faptul comunicării, de către profesionist, la momentul încheierii contractului, a unor informații, chiar numeroase, nu constituie o comunicare transparentă, dacă informațiile astfel comunicate se grefează pe ipoteza că paritatea dintre moneda de calcul și moneda de plată va rămâne stabilă pe toată durata contractului. În alți termeni, în viziunea instanței comunitare, cerințele unei informări transparente nu sunt respectate în cazul în care consumatorul nu a fost avertizat de către profesionist cu privire la contextul economic susceptibil să genereze consecințe asupra fluctuațiilor cursului de schimb valutar. Dimpotrivă, conform Curții, cerința de transparență este îndeplinită dacă profesionistul a oferit consumatorului informații suficiente și exacte, care permit acestuia din urmă să înțeleagă funcționarea mecanismului financiar și să evalueze riscul consecințelor economice negative ale unor astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare pe toată durata contractului. În aprecierea caracterului suficient și exact ale informațiilor care trebuie furnizate de profesionist, instanța comunitară se raportează la un standard abstract, anume acela al consumatorului mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat.
Totodată, pornind tot de la prezumția superiorității cunoștințelor profesionistului privitoare la contextul economic previzibil ori variația cursului de schimb valutar, Curtea a apreciat că astfel de clauze pot genera un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contractul de împrumut, în detrimentul consumatorului, în ipoteza în care profesionistul nu a respectat cerința de transparență față de consumator, întrucât acesta din urmă trebuie să suporte costul evoluției cursurilor de schimb la termen.
Hotărârile analizate lasă în continuare deschisă dezbaterea cu privire la chestiunea caracterului suficient și exact al informațiilor pe care profesionistul trebuie să le ofere consumatorului astfel încât exigențele unei informări transparente ale acestuia din urmă să fie considerate îndeplinite. Cel mai probabil, aceste aspecte vor fi lămurite de către instanțele naționale, pe baza unor analize efectuate de la caz la caz, în litigiile cu care acestea vor fi învestite.
Articol semnat de Mircea Bogdan Popescu – Partner, STOICA & Asociații.
