„America este o idee în mințile noastre”. (Andrei Codrescu)
„ACEA ȚARĂ UNICĂ în care oamenii sunt conduși de doar trei idei: banii, libertatea și Dumnezeu”. Așa descria Stendhal, în 1830, Statele Unite, o țară pe care nu a ajuns niciodată s-o viziteze, dar a cărei originalitate politică îl intriga. America era doar o idee în mintea sa, dar cultura și moravurile sale democratice îl preocupau mult. Stendhal nu a fost singurul interesat de Lumea Nouă. Compatriotul său Alexis de Tocqueville, de asemenea, a văzut în America „mai mult decât America”. El a detectat acolo „imaginea democrației în sine, cu înclinațiile, caracterul, prejudecățile și pasiunile ei”.
În secolul XX, America a dobândit o supremație politică și economică fără rival, ceea ce i-a conferit un statut simbolic special în lume. Sfârșitul Războiului Rece promitea să-i consolideze imaginea de apărător şi garant al libertății și democrației într-un nou context global. Dar trei decenii mai târziu, Statele Unite au devenit din nou o sursă de controverse politice. Unii pun astăzi sub semnul întrebării vitalitatea instituțiilor și a culturii sale, în timp ce alții insistă asupra unor semne îngrijorătoare ale declinului, care se manifestă în creşterea inegalităţilor economice, hiperpolarizarea și blocajul său politic. Totodată, alții sunt alarmați de tendințele militariste și imperialiste ale Americii.
Care dintre aceste chipuri este cel real? Este America „țara oamenilor liberi”, care l-a inspirat pe Antonín Dvořák, a cărui nouă simfonie, „Din Lumea Nouă”, este o magnifică odă dedicată sufletului divers al Americii? Sau aroganta putere imperială cufundată în războaie fără sfârșit? Țara dominată de corporații orientate exclusiv către profit și condusă de bancheri şi oameni de afaceri indiferenţi la zonele de sacrificiu și la „coloniile” interne ale ţării?
După cum remarca istoricul olandez Johan Huizinga în urmă cu un secol, „știm încă prea puțin despre America”, iar în interpretările noastre ne bazăm adesea pe mituri și preconcepții dubioase despre principiile și valorile Americii, precum și despre cultura și instituțiile sale. Călătorii străini, fascinați de zgârie-norii din New York și de strălucirea Hollywood-ului, ajung adesea să viziteze doar cele două coaste, nereprezentative pentru diversitatea continentului. Chiar și mulți dintre americani știu încă prea puțin despre „adevărata Americă”, țara orașelor mici și a pământului nesfârșit care se află între ele.
Tom Zoellner, profesor la Chapman University și Dartmouth College, este unul dintre cei care au învățat să vadă America în toată diversitatea ei uluitoare. Aflat în mijlocul Kansasului, pe poteca Santa Fe, Zoellner are o revelaţie care îi apare sub forma unor întrebări fundamentale: „Cum [este] posibil […] ca tot acest pământ american – care se întinde în toate direcțiile – să poată fi legat într-un întreg?” Cum este posibil ca o „convenție de reguli de patru pagini și un set de principii disputate” să poată ține împreună sute de milioane de ființe umane imperfecte? Care sunt „trăsăturile durabile” care îi definesc ca americani?
Observațiile din numeroasele călătorii făcute de Zoellner prin Statele Unite în ultimii 30 de ani au fost acum adunate într-o nouă carte, The National Road. Cartea oferă mostre din „America reală”, o țară de paradoxuri care este în același timp mare și instabilă, spectaculoasă și uniformă, sfidând toate încercările de a o defini într-o singură propoziție. Zoellner este un spirit neliniștit, dar înzestrat cu un dar special pentru contactele umane, o calitate perfecționată în timpul celor 10 ani petrecuți ca reporter de ziar. El caută să prindă în paginile cărţii sale cât mai mult din realitatea americană pe care tinde s-o experimenteze într-un mod „senzual și tactil”.
După propria sa numărătoare, Zoellner a traversat țara, de pe o coastă pe cealaltă, de cel puțin 30 de ori, căutând reperele istorice și găsind adesea o frumusețe neașteptată în cotidian. „Vreau să văd anumite peisaje americane din nou și din nou”, mărturisește el, „ori de câte ori pot. Există o frumusețe atât de neașteptată în briz-brizurile vizibile pe marginea drumului.” Pentru el, mașina este simbolul esențial al libertății americane și piatra de temelie a visului american. Zoellner refuză cu încăpățânare să folosească GPS-ul în locurile pe care le-a vizitat înainte, căutând să se orienteze fără să fie ajutat de tehnologie. Chiar și în lumea noastră digitală, cel mai de încredere partener al său rămâne vechiul atlas Rand McNally Road, cu hărțile sale detaliate tipărite în format mic.
America, crede Zoellner, este cel mai bine văzută și înțeleasă nu atât de mult prin orizontul Manhattan-ului, canioanele din Utah sau Arizona, Washington Mall sau podul Golden Gate. „Ea poate fi văzută în cea mai bună formă a sa, printre priveliști mai puțin celebre – prin geografiile pe care nu ne oprim să le observăm”, prin spațiile pe care vizitatorii străini le ignoră adesea sau le privesc cu dispreț. Aceasta este America tribunalelor și a secțiilor de poliție unde nimic spectaculos nu pare să se întâmple. Este, de asemenea, țara fermelor de familie și a orașelor mici, cu ziarele locale în criză, clasicele „diner”-uri și industriile pe cale de dispariție. În acele locuri, cafeaua nu are arome sofisticate, singura bere disponibilă este Budweiser, iar wi-fi-ul este rar. Acolo oamenii trăiesc de la salariu la salariu și se bazează pe magazinele de discount Dollar General pentru a-și asigura traiul.
Zoellner este, de asemenea, atras de orașele abandonate, de peisajele distruse și de locurile distopice. El scrie despre orașele miniere dispărute din Nevada și nu se ferește să viziteze centrele de experimentare atomică din deșertul Mojave, unde nu mai puțin de 928 de arme atomice au fost testate în timpul Războiului Rece. Totodată, el este atras de o preocupare ciudată: conduce pe drumuri obscure de țară, mănâncă în localuri din orașe mici, în căutarea a „cincizeci de simboluri individuale care reprezintă America în toată frumusețea ei naturală, cu toată aroganţa, lăcomia şi nobilitatea ei, împreună cu tentația pe care o are de a conserva, memorializa și de a sanctifica”.
America descrisă în cele 14 capitole ale volumului The National Road este „o colecție de oraşe” care formează o țară romantică și fragilă, deopotrivă provincială și cosmopolită, liniștitoare și tulburătoare, maiestuoasă și trivială. În această Americă schimbătoare și agitată, „locul” rămâne important pentru cei care își prețuiesc rădăcinile și îmbrățișează religia. Acesta este cazul mormonilor discutați în al doilea capitol al cărții. Deși recunoaște particularitățile ciudate ale religiei lor, Zoellner admiră „geniul lor special pentru botezarea pământului […] cu un sentiment de uimire și sfințenie care este uitat prea ușor”.
Religia practicată de americani, observă Zoellner, are o calitate distinct optimistă, ilustrată de credința democratică în virtuţile omului obişnuit și progres. În același timp, ea este o religie extrem de subiectivă, care poartă cu sine o calitate aproape suprarealistă, legată în anumite privințe de magia frontierei americane. Niciun loc nu ilustrează această magie mai bine decât Nevada, care prosperă de pe urma cazinourilor care exploatează credința naivă și „falsa spontaneitate”. Las Vegas este locul în care iubitorii de riscuri se adună în speranța de a învinge sistemul sau de a primi cadouri gratuit. Ei urmăresc să devină „marea excepție”, care, așa cum spune Zoellner, poate fi foarte bine „o metaforă inconștientă a ispitei supreme a oamenilor de a încerca să păcălească moartea”.
America pe care cititorul o întâlnește în aceste pagini nu este, în general, țara în care trăiesc elitele cosmopolite de pe coaste sau marii beneficiari ai economiei de piaţă libere. Cu siguranță, ea nu este „America Albastră”, presărată cu orașe și coduri poștale exclusiviste, enclavele bogate descrise de David Brooks în Bobos in Paradise (2000) sau de Charles Murray în Coming Apart (2012). America lui Zoellner este un labirint al multor singurătăți, o comunitate numeroasă menținută împreună de credințe comune. Este o țară cu mobilitate socială imprevizibilă, imigrație și inegalități, dintre care unele explică supraviețuirea unor segmente profunde de rasism și discriminare.
Un întreg capitol al cărţii descrie modul în care locuitorii albi din suburbiile bogate din St. Louis au creat de-a lungul timpului o multitudine de restricții legale și convenții care au ajuns să ridice adevărate „fortificații rasiale invizibile”. Sistemele judiciare din aceste zone, observă Zoellner, încă seamănă cu o corporație în căutare de profit. Departamentele de poliţie își percep adesea alegătorii mai puțin ca indivizi care trebuie protejați și mai mult ca potențiali infractori sau surse de venituri suplimentare.
Se erodează atunci visul american, aşa cum se teme unul dintre interlocutorii lui Zoellner din Iowa? Au pierdut americanii sentimetul de „noi” și au devenit o națiune închisă, cufundată în materialism, hedonism și relativism moral? Este succesul economic al reţelei Dollar General (discutat într-un capitol al cărții), răspândit mai ales în localităţile sărace ale Americii, un simbol al declinului economic al ţării? Trăim astăzi într-o „republică fracturată”, care seamănă mai degrabă cu un camping de turişti străini decât cu o comunitate autentică de cetățeni legați împreună prin legături profunde?
The National Road nu oferă răspunsuri definitive la aceste întrebări. Cu toate acestea, Zoellner ne reamintește că țara care a dat lumii McDonald’s, bomba atomică și internetul este, de asemenea, o „națiune cu sufletul unei biserici”, în cuvintele lui G. K. Chesterton citate adesea, deși înțelese uneori greșit. Americanii și-au fundamentat identitatea națională pe credințe comune cu implicații universaliste. Zoellner arată că individualismul încurajează nu numai o pasiune profundă pentru autonomie și libertate, ci și o năzuință pentru fericire și rădăcini. Statele Unite sunt o ţară-continent, în acelaşi timp caritabilă și individualistă, suspicioasă față de autoritatea centrală, dar și conformistă. Americanii iubesc viteza și tinerețea eternă, țin la armele lor și vor să fie mai buni și mai mari decât sunt în realitate. Mulţi dintre ei sunt, de asemenea, religioși, trăiesc atât prin credință, cât și prin rațiune, în comunități sudate, unde banul nu guvernează totul întotdeauna.
Când eram pe punctul de a termina de citit The National Road, mi-am amintit de o altă carte preferată, Road Scholar (1993), scrisă de compatriotul nostru Andrei Codrescu. Refugiat din România comunistă, Codrescu a traversat la începutul anilor ’90 țara sa adoptivă cu mașina, de pe o coastă pe cealaltă, în căutarea sufletului ei. În călătoria sa spre Vest, Codrescu a vizitat locuri exotice pe care majoritatea dintre noi nu le vom cunoaște niciodată. El s-a oprit în nordul statului New York pentru a vizita comunitatea utopică Bruderhof, fondată de refugiați din Germania și dedicată unui mod de viață strict comunitar. A vizitat bursa din Chicago, care i s-a părut ca o imensă reuniune religioasă de renaștere, unde banul este la putere și jucătorii își venerează ritualic ego-urile. Americanii, „indiferent de ceea ce fac, sunt animați de speranță, nu de rațiune”, concluzionează Codrescu. În călătoria sa, poetul a învățat cum să manevreze o armă, a vizitat hippioții din Santa Fe, s-a jucat cu cristale și s-a oprit pentru a-i întâlni pe pensionarii neliniștiți din Sun City, Arizona, un Ierusalim Ceresc ai cărui locuitori încearcă să țină la distanță îngerul morții.
Cărțile lui Zoellner și Codrescu descriu impulsurile contradictorii şi adesea paradoxale ale spiritului american, imposibil de prins într-o singură formulă. Ei ne reamintesc că America se schimbă, imperceptibil, cu fiecare nou cetățean care se stabilește acolo. America este într-adevăr o idee în mintea noastră, un loc de posibilități nesfârșite, un proiect căruia suntem invitaţi să-i dăm o formă mereu nouă. În același timp, așa cum ne aminteşte Zoellner, Statele Unite reprezintă un anumit teritoriu, cu o geografie specifică și cu o forță nativă uriaşă în spatele său. „Pământul este un lucru indian”, i-a spus odată Allen Ginsberg lui Andrei Codrescu. Această putere magică este cea care permite țării să se reinventeze mereu. Și, în timp ce face acest lucru, Statele Unite încearcă să rămână fidele ideilor fondatoare: credința în libertate, guvernarea democratică și educație, egalitatea condițiilor, autoguvernare și autoperfecționare.Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro
