Connect with us

Actualitate

Imobil prăbușit în Florida: Bilanțul ajunge la 5 morți și 156 de persoane dispărute – International

Publicat

pe

Echipele de salvare şi-au continuat sâmbătă căutările neobosite printre dărâmăturile unui imobil rezidenţial de lângă Miami (Florida, sudul SUA), la trei zile după prăbuşirea spectaculoasă care a făcut cinci morţi şi 156 dispăruţi, potrivit ultimului bilanţ, notează AFP.

„Echipele noastre de salvare au găsit un alt cadavru în dărâmături, iar căutările au adus la lumină şi resturi omeneşti”, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine Cava.

După identificarea a trei dintre cadavrele găsite anterior, „acest lucru înseamnă că numărul celor dispăruţi scade la 156 şi că numărul deceselor confirmate este de cinci”, a adăugat ea.

Căutările au fost complicate sâmbătă de un incendiu izbucnit la locul în care clădirea cu 12 etaje, numită Champlain Towers, s-a prăbuşit în primele ore ale zilei de joi. Fumul s-a răspândit prin dărâmături, ceea ce face unele zone de cercetare inaccesibile, potrivit primarului. Pompierii au cerut locuitorilor să rămână acasă, cu ferestrele şi uşile închise, pentru a se proteja de fum.

„Rămânem plini de speranţă. Căutăm persoane în viaţă printre dărâmături, este prioritatea noastră şi echipele noastre nu s-au oprit”, a adăugat Daniella Levine Cava.

Această catastrofă, care a avut loc la Surfside, în sud-estul Statelor Unite, rămâne deocamdată inexplicabilă. Unul dintre cadavrele găsite în dărâmături a fost identificat ca Stacie Fang, mama unui băiat de 15 ani salvat din dărâmături joi dimineaţă. Dusă la spital, ea nu a supravieţuit, potrivit jurnalului Miami Herald.

Printre dispăruţi, nouă argentinieni, trei uruguayeni şi şase paraguayeni, inclusiv sora Primei Doamne a Paraguayului şi cel puţin patru canadieni, potrivit autorităţilor. Pentru a veni în ajutorul autorităţilor locale, Israelul a anunţat sâmbătă că trimite echipe de experţi şi salvatori. „Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a ajuta la salvarea de vieţi, pentru a sprijini comunitatea evreiască şi pe aliaţii noştri americani”, a declarat ministrul israelian al apărării, Benny Gantz.

Oraşul Surfside găzduieşte o numeroasă comunitate evreiască, iar rabinii s-au fost mobilizat pentru a oferi sprijin locuitorilor evrei evacuaţi şi familiilor acestora.

Un memorial cu lumânări, flori şi circa 40 de fotografii ale persoanelor dispărute a fost ridicat lângă locul tragediei.

Necesitatea explicaţiilor cu privire la cauzele acestui dezastru, care a distrus aproximativ 55 de apartamente, devine de fapt din ce în ce mai urgentă. Un raport privind starea clădirii a observat încă din 2018 „daune structurale majore”, precum şi „fisuri” în subsolul clădirii, conform documentelor publicate vineri seară de oraşul Surfside.

„Impermeabilizarea sub marginile piscinei şi calea de acces pentru vehicule (…) şi-a depăşit durata de viaţă şi deci trebuie scoasă complet şi înlocuită”, scria în document expertul Frank Morabito. Acesta mai constata „fisuri în grade diferite la coloanele de beton, grinzi şi pereţi”, dar nu releva un eventual risc de prăbuşire.

Primarul comitatului Miami-Dade a asigurat sâmbătă că oraşul nu era la curent cu acest studiu, dar că în următoarele 30 de zile va fi efectuat un audit al clădirii şi al tuturor imobilelor construite în urmă cu mai bine de 40 de ani. Un alt studiu, din 2020, arăta că imobilul, construit în 1981, suferise o tasare de circa 2 milimetri pe an între 1993 şi 1999.

La imobilul respectiv erau în curs lucrări de reparaţii, mai ales la acoperiş, au indicat mai mulţi responsabili, apreciind însă că este puţin probabil ca acestea să fi fost cauza prăbuşirii. Ancheta pentru stabilirea cauzelor exacte ale tragediei de la Surfside va dura probabil mai multe luni, au prevenit experţii. (Sursa: Agerpres)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse5 ore ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse5 ore ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse11 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized4 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

Top Stiri Comisarul