Connect with us

Actualitate

Adevărul: Vicepreşedinte USR PLUS Cluj-Napoca, fost ofiţer SRI: ”Să încerci să infiltrezi un agent SRI într-o filială de partid la Cluj mi se pare total ineficient” – Subiectele zilei

Publicat

pe

​Lucian Mate, care este vicepreşedinte al organizaţiei în urma alegerilor din 26 iunie, a activat şapte ani în SRI, potrivit Adevărul.

​Vicepreşedintele USR PLUS Cluj-Napoca a fost ofiţer SRI între 2009 şi 2016, fiind recrutat în timp ce lucra ca IT-ist la Banca Transilvania. „Am avut o ambiţie personală, am vrut să văd dacă reuşesc să intru în SRI. După 7 ani, mi-am dat demisia şi am luat-o de la început în IT. Am luat decizia de a renunţa şi din considerente financiare. Ca new joiner (nou venit-nr) în IT câştig mai bine ca un angajat cu grad de căpitan acolo”, spune el.

Întrebat despre suspiciunile din spaţiul public cu privire la inflitrarea de agenţi acoperiţi ai SRI în partidele politice, Mate a spus, sincer: „Sincer, da, cred că e posibil, nu ştiu, habar n-am. Eu n-am lucrat pe partea asta. Tot timp ni se spunea să nu ne implicăm în politică şi chiar eram monitorizaţi în acest sens. Eu am fost cat de apolitic se poate. Nu ştiu cei mari ce interese pot avea, poate, nu zic nu. Să infiltrezi un agent…Nu ştiu ce să zic, poate, dar la Centru. Să încerci să infiltrezi un agent SRI într-o filială de partid la Cluj mi se pare total ineficient… Să-l infiltrezi la Cluj ca să ce?”

Alte scandaluri din USR legate de servicii

Claudia Postelnicescu, fosta purtătoare de cuvânt a filialei din Ilfov, care a fost exclusă din partid după ce l-a criticat și i-a adus mai multe acuzații liderului Dan Barna, a susținut că una dintre membrele formațiunii, Alina Pop, a fost măritată cu liderul PSD de 13 ani, Georgian Pop, și derulează afaceri inclusiv cu Serviciul Român de Informații (SRI). Mai mult decât atât, ea a vorbit și despre „fosta USR-istă” Camelia Crișan, care și-a dat demisia recent din Uniune, tocmai pentru legături cu agenția română de contraspionaj.

„Da, am fost căsătorită, timp de 13 ani, cu Georgian Pop. E un aspect al vieții mele private pe care nu l-am negat niciodată, o relație începută în adolescență, care s-a întrerupt la un moment dat, așa cum se rup multe în zilele noastre când divorțul, din fericire, nu mai este blamat social. În timpul mariajului, parcursul meu profesional s-a dezvoltat independent de cariera politică a fostului meu soț.”, a reacționat Alina Pop.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse2 ore ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO zi ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

DiverseO zi ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 zile ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 zile ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized3 zile ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized3 zile ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse4 zile ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse4 zile ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse4 zile ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized6 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized6 zile ago

Orange Cybersecure – noua soluție de securitate cibernetică pentru familie și afaceri

Orange Romania a lansat prima soluție completă de securitate cibernetică pentru utilizatorii casnici și micile afaceri, care combină protecția la...

UncategorizedO săptămână ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Stiri localeO săptămână ago

Masini rulate in Ploiesti: 10 verificari utile inainte de cumparare

Cumperi o masina la mana a doua si vrei sa reduci din surprize. Ploiestiul are o piata activa de masini...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::CelebritiesO săptămână ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

UncategorizedO săptămână ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

DiverseO săptămână ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

UncategorizedO săptămână ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

UncategorizedO săptămână ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Top Stiri Comisarul