Connect with us

Actualitate

Ce avere are Jeff Bezos în ziua când pleacă din fruntea Amazon? De 739.489 ori mai mare decât americanul de rând – International

Publicat

pe

Luni a fost prima zi a Amazon fără Jeff Bezos în fotoliul de CEO după 27 de ani în care gigantul de comerț electronic a devenit una dintre cele mai valoroase companii din lume și fondatorul său cel mai bogat om de pe planetă, scrie Forbes.

Amazon a ajuns la o capitalizare de piață de 1,8 trilioane de dolari în timp ce averea lui Bezos a crescut cu 12.425% – cu 196 de miliarde de dolari față de 1998 când a apărut pentru prima dată pe lista Forbes a celor mai bogați 400 de americani cu o avere netă de 1,6 miliarde de dolari.

Averea lui Bezos, acum în vârstă de 57 de ani, se ridică la aproape 202 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Bloomberg, care folosește o metodologie de calcul ușor diferită, o situează la 199 de miliarde de dolari.

Business Insider notează că averea sa este echivalentă cu cea mediană netă a 739.489 de americani la vârsta de 65 de ani, vârsta la care majoritatea persoanelor ies la Pensie în Statele Unite.

Averea medă a unui american din categoria de vârstă respectivă este de 266.400 de dolari, potrivit datelor Rezervei Federale a SUA.

Bezos este de peste două ori mai bogat decât întreaga familie regală britanică, aceasta având o avere estimată la 88 de miliarde de dolari în 2017, și averea sa este mai mare decât PIB-ul a numeroase țări – deși comparația între PIB și valoare netă nu este una exactă.

Fondatorul Amazon câștigă însă mai mulți bani în fiecare secundă decât o face în medie un muncitor american într-o săptămână.

Bezos va rămâne însă în funcția de președinte executiv al Amazon, în timp ce mantia de CEO va fi preluată de Andy Jassy, directorul departamentului de cloud-computing care s-a alăturat companiei în 1997.

De la vânzător de cărți online la centimiliardar

Bezos a devenit pentru prima dată miliardar în 1998, la un an după ce a listat pe bursă Amazon ca vânzător online de cărți. La momentul respectiv compania de abia începea își extindă activitățile dincolo de comercializarea de cărți, permițând clienților săi să cumpere și CD-uri online.
În acel an prețul mediu al unei acțiuni Amazon era de doar 7,47 de dolari, o fracțiune din cel de 3.487,40 înregistrat în prezent.

Însă în următoarele două decenii Amazon și-a extins afacerile în numeroase alte domenii, ajungând în prezent la o dimensiune și influență care atrage critici din toate zonele spectrului politic.

Autoritățile de reglementare investighează practicile anticoncurențiale ale companiei, activiștii pentru drepturile muncitorilor încearcă să sindicalizeze forța de muncă a Amazon, legiuitorii progresiști au criticat vocal averea masivă a lui Bezos iar cei conservatori au denunțat decizia gigantului de comerț online să înlăture din magazinul său o carte controversată despre persoanele transgender.

Însă în pofida obstacolelor recente și a îngrijorărilor legate de anchetele antitrust, prețul acțiunilor Amazon a continuat să crească vertiginos, răsplătindu-l pe fondatorul companiei cu o avere mereu în creștere.

Bezos a devenit cel mai bogat om din lume în 2018 când averea sa netă s-a dublat, crescând de la 81,5 miliarde de dolari în octombrie 2017 la 160 de miliarde de dolari în luna octombrie a anului următor, mulțumită creșterii explozive a prețului acțiunilor companiei.

Fondatorul Amazon le-a luat fața lui Bill Gates, Warren Buffett și Mark Zuckerberg, devenind primul centimiliardar al planetei (n.r. persoană cu o avere netă de peste 100 de miliarde de dolari) și și-a consolidat poziția din fruntea listei mai ales după ce pandemia de COVID-19 a dus la creșterea masivă a vânzărilor online și, prin urmare, a valorii gigantului de comerț.

Elon Musk i-a furat pentru puțin timp mantia de cel mai bogat om din lume în luna ianuarie a acestui an iar apoi francezul Bernard Arnault, CEO-ul LVMH, la fel în luna mai, însă Bezos a revenit de fiecare dată pe prima poziție mulțumită creșterii prețului acțiunilor Amazon.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO zi ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::Photography2 zile ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

Actualitate2 zile ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri locale2 zile ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

Actualitate2 zile ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social3 zile ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social3 zile ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized3 zile ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized3 zile ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Diverse4 zile ago

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

curs pilates curs pilates
Sport4 zile ago

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

     ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor...

UncategorizedO săptămână ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized3 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized3 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized3 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse3 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Top Stiri Comisarul