Dacă ar fi să judecăm după această frenezie a combustibililor fosili, n-ar fi de mirare ca unii să creadă că guvernele din America Latină n-au auzit până acum de criza globală climatică. Dependența regiunii de petrol și gaze, preferabil extrase de o companie de stat, e puternică. Le vine ca o mânușă unor conducători ale căror economii sunt bazate de vreme îndelungată pe exportul de resurse naturale.
Există totuși o excepție remarcabilă în această goană după hidrocarburi oarbă la climă din America Latină. Chile a conceput unul dintre cele mai ambițioase planuri din lume pentru a obține energie regenerabilă, sperând să profite de binecuvântarea vânturilor puternice și abundente din Patagonia, în sud, și a soarelui feroce din Deșertul Atacama, în nord, pentru a genera electricitate verde la prețuri imbatabile.
Investitorii au băgat de seamă. Anul trecut peste 40% din investițiile străine directe din Chile au mers la energia regenerabilă, iar țara a fost clasată pe locul întâi în lume ca atractivitate pentru investitori în „Climatescope”-ul întocmit de Bloomberg.
Viziunea guvernului din Chile nu se limitează la electricitatea verde. El speră să impună țara de pe coasta Pacificului drept unul dintre cei mai mari exportatori globali de hidrogen verde, un combustibil produs fără emisii, care i-a entuziasmat pe unii experți prin calitățile lui ecologice.
Chile mizează pe argumentul că prețurile electrolizorilor necesari producției de hidrogen se vor prăbuși drastic, pe măsură ce producția va lua amploare și se vor construi modele mai mari (proiecte-pilot sunt deja în derulare în mai multe părți ale lumii). El poate avea acces la energie regenerabilă curată la prețuri foarte mici, ceea ce-i permite să le-o ia înainte rivalilor potențiali precum Arabia Saudită și Australia în calitate de producător al celui mai ieftin hidrogen verde din lume.
Astfel de argumente sunt plauzibile, întrucât se bazează pe tehnologii deja validate în cea mai mare parte și pe tendințe care deja s-au pus în mișcare. (În Australia, energia solară abundentă împinge uneori prețul energiei angro sub zero, în perioadele cele mai însorite.) Iar unele aplicații practice mari consumatoare de energie, cum ar fi camioanele grele pentru minerit, vapoarele sau aeronavele mari, sunt dificil sau imposibil de alimentat prin tehnologia bateriilor.
Ceea ce e mult mai puțin sigur e faptul că hidrogenul verde reprezintă soluția optimă și, drept urmare, că va apărea o piață globală de export pentru el. Elon Musk a râs de ideea utilizării hidrogenului drept combustibil, în vreme ce Andrew Forrest, un magnat australian al minereului de fier, speră să probeze contrariul transformându-și operațiunea minieră Fortescue într-un exportator de hidrogen verde.
Chiar și dacă presupunem că se va putea produce hidrogen fără emisii de carbon, la scară mare și ieftin – Chile vizează un preț per kilogram sub 1,5 dolari până în 2030, mult sub cel actual de 4,3 dolari -, un principal obstacol va fi modalitatea de transport. Spre deosebire de gazele naturale, pentru a fi transportat hidrogenul trebuie să fie lichefiat la temperaturi apropiate de zero absolut, un proces costisitor care consumă 30% din valoarea energetică a gazului. Numai camioane și conducte special adaptate pot face acest lucru; primul vapor din lume construit special pentru transportul de hidrogen este în prezent testat pe mare. O alternativă ar putea fi transformarea hidrogenului în amoniac, mai ușor de transportat.
În ciuda acestor obstacole considerabile, guvernul din Chile merită să fie lăudat pentru hotărârea și rigurozitatea cu care urmează o politică energetică alternativă, atât pentru consumul intern cât și pentru export. Dependenții de combustibili fosili în curs de dezvoltare de prin alte părți ale lumii ar trebui să ridice privirea și să ia notițe.
Editorial Financial Times (Rador)
