Connect with us

Actualitate

Stelian Ion, despre rectificarea bugetară: Prea mulţi bani nu sunt, dar eu trag nădejde că în perioada următoare se va discuta şi se vor aşeza altfel lucrurile / Cât a cheltuit Secţia specială – Esential

Publicat

pe

​​Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, vineri seară, la B1 TV, că nu sunt prevăzuţi prea mulţi bani la rectificarea bugetară pentru ministerul pe care-l conduce, dar are speranţe că situaţia se va îmbunătăţi, după discuţii. Ministrul afirmă că sunt multe investiţii în derulare care trebuie să continue. De asemenea, Stelian Ion a precizat că Secţia specială, unde există doar şase rechizitorii, a cheltuit, de la înfiinţare până în ianuarie, 17 milioane de lei, potrivit News.

”Prea mulţi bani nu sunt, dar eu trag nădejde că în perioada următoare se va discuta şi se vor aşeza altfel lucrurile pentru că, într-adevăr, este nevoie de bani. Avem investiţii în derulare, sunt săli de instanţă care unele sunt în construcţie, altele în renovare, sunt salarii din hotărâri judecătoreşti care nu sunt plătite (…) se vor putea pune popriri, dar eu sper că nu se va ajunge acolo. Avem investiţii legate de dosarul electronic”, a declarat, vineri seară, la B 1 TV, Stelian Ion, întrebat despre rectificarea bugetară.

Întrebat dacă crede că nu a primit mai mulţi bani, potrivit draftului, din cauză că este ministru USR PLUS, Stelian Ion a afirmat: ”Nu vreau să cred aşa ceva, nu cred asta. Eu cred că se vor reaşeza..”.

Întrebat despre cât a cheltuit Secţia specială – despre a cărei desfiinţare se tot vorbeşte – Stelian Ion a precizat că 17 milioane de lei, de la operaţionalizare până în ianuarie 2021.

”S-au cheltuit 17 milioane de lei – o sumă considerabilă, având în vedere că acolo sunt şase rechizitorii. Nu este o fabrică care produce şuruburi, dar faptul că niciun rechizitoru nu a fost întocmit pentru fapte de corupţie în perioada asta ar trebui să ne dea serios de gândit, pentru că aceast secţia a fost concepută de Liviu Dragna pentru a ţinti către anumiţi clienţi incomozi şi pare că a fost creată şi pentru a proteja anumite zone”, a mai declarat ministrul.

Acesta afirmă că nu există o problemă serioasă cu corupţia în sistem, dar trebuie avută şi asta în veere pentru că altfel ar putea să apară.

”O problemă serioasă cu corupţia nu avem în sistemul judiciar însă – şi o spun cu toate responsabilitatea – dacă această secţie va continua să existe şi dacă nu ne vom ocupa şi de asta, aşa cum pe un teren viran apar bălări, aşa va apărea şi corupţia în sistemul judiciar”, a mai afirmat ministrul.

Potrivit primei variante a rectificării bugetare, Ministerul Justiţiei ar urma să primească puţin peste 13 milioane de lei.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul