Prefer să țin cu o echipă de fotbal care nu e dictată. E Rapid-ul. Care nu deține Puterea. E Rapid-ul. Care trece prin emoții puternice la fiecare meci. E Rapid-ul. Care e determinată de fiecare minut de antrenament, care trăiește iluziile ei, care are frică de Dumnezeu, de imprevizibil. E Rapid-ul.
FCSB e dictatură. Mă bagă sau nu în echipă? De ce mă bagă? De ce mă scoate? Cine face jocurile? E Becali stăpânul, jupânul oilor în jambiere. E FCSB, o lume și ea, în care dictatura nu coboară de la Dumnezeu și Becali nu e unsul niciunui Dumnezeu.
Da, Rapid-ul așa cum este poate câștiga. Asta contează. Întotdeauna, și istoria o spune, Rapid-ul a fost echipa care a ținut Dictatura cu sufletul la gură. Băi, dacă ăștia ne fac? Ideea în sine că Rapid-ul a dat și dă fiori preamarilor vremii, asta contează.
Da, n-avem buget de Messi. Dar nici Becali n-are. Dar avem acel lucru unic după care Messi a plâns: prietenia și iubirea pe veci. Prietenia și iubirea care te țin în brațe, la bine și la rău. Messi de aia a plâns, plecând de la Barcelona. Pentru că a devenit oaia nimănui. La PSG e un străin.
Iosife, fă-l pe Becali să te vrea duminică, după meci, omul lui. Să dispere că nu te are. Că așa face. Moare dacă nu-și cumpără o slugă.
Mihai Iosif, Miță, dă-i arogantului Becaci ceea ce merită.
