„La acest moment nu se discută de obligativitate în sensul în care eşti obligat să te vaccinezi. Da, se poate discuta şi încă e discuţia în sectorul sanitar – nu eşti vaccinat, te testezi, asta este normal. Adică nu eşti vaccinat, ok, nu vrei să te vaccinezi, testează-te. Nu e normal să ceri testarea pe banii statului din momentul în care ai alternativă pe gratis şi să te protejezi”, a afirmat Raed Arafat, vineri seară, la Digi 24, potrivit News.ro.
În ceea ce priveşte restricţiile, oficialul din Ministerul de Interne a explicat că „intenţia este să nu mai închidem” unele activităţi economice, dar a subliniat că sunt foarte importante măsurile de prevenţie.
„Orice situaţie se analizează şi se iau măsuri în final ca să împăcăm partea de sănătate publică cu partea de economie”, a conchis el.



