Noul studiu a analizat aceste găuri negre „rătăcitoare”, cauzele care duc la dislocarea lor din centrul galaxiilor și modul în care această populație s-a modificat de-a lungul istoriei Universului.
Echipa a definit găurile negre rătăcitoare drept orice gaură neagră care nu se află în centrul galaxiilor lor.
După cum notează revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, dacă luăm în considerare masa totală a găurilor negre din Universul vizibil, în jur de 10% din acestea sunt găuri negre rătăcitoare. Iar numărul pare să fi fost mult mai ridicat în trecut.
Găurile negre supermasive din centrul galaxiilor cântăresc de câteva milioane sau miliarde de ori mai mult decât masa Soarelui nostru. Masa lor uriașă le ține destul de stabile în centrul galaxiilor lor și ai nevoie de ceva cu adevărat puternic pentru a le disloca iar de regulă acel lucru este o coliziune cu o altă galaxie.
Atunci când o astfel de coliziune are loc, găurile negre din cele două galaxii pot fuziona pentru a forma o nouă gaură neagră și mai masivă sau una dintre ele poate fi împinsă în afara galaxiei nou-formate.
Există numeroase necunoscute legate de acest proces iar, pentru a înțelege mai bine fenomenul, o echipă de cercetători a folosit acum programul de simulare ROMULUS ca să elucideze ce se întâmplă cu o gaură neagră supermasivă când aceasta este ejectată din galaxia sa.
Găurile negre „rătăcitoare” ar putea fi mai răspândite decât se crede anterior
Modelul creat de calculator sugerează că în cazul unor găuri negre „rătăcirea” în jurul galaxiei devine un stil de viață, chiar și la un miliard de ani după ce au fost separate de centrul galaxiei.
Cercetătorii au descoperit de asemenea că atunci când Universul era mai tânăr aceste găuri negre rătăcitoare erau mult mai comune deoarece în trecut au avut loc mult mai multe coliziuni între galaxii.
Chiar și propria noastră Calee Lactee își „devorează” de ceva timp o parte a vecinilor mai mici.
Alte galaxii au avut parte de coliziuni mult mai dramatice și cercetătorii estimează că la doi ani după Big Bang găurile negre rătăcitoare reprezentau o populație mult mai numeroasă, conținând majoritatea materiei din Univers capturată de găurile negre.
În plus, ROMULUS nu a oferit doar o estimare privind dimensiunile și istoria găurilor negre rătăcitoare ci a permis cercetătorilor să identifice câteva metode noi de a le depista.
Găurile negre sunt prin însăși natura lor „negre” fiindcă nu permit nici măcar luminii să scape odată ce a trecut de orizontul lor de evenimente, așa că le putem depista doar indirect cu ajutorul luminii și direct prin undele gravitaționale.
Însă dacă găurile negre devorează activ gaz interstelar sau o stea, acestea ar emite lumină. Un asemenea semnal luminos, emis dintr-o altă parte decât centrul galaxiei, ar indica o gaură neagră rătăcitoare.
Citește și:
