Connect with us

Actualitate

The Telegraph: Biden are dreptate să pună capăt epocii hybrisului american (editorial) – International

Publicat

pe

Credința că valorile occidentale ar trebui aplicate universal este lucrul care a dus la dezastrul umilitor din Afganistan – scrie The Telegraph, citat de Rador.

  • Articol de Sir Christopher Meyer (fost ambasador britanic în SUA și Germania)

Discursul de marți seară al președintelui Biden către poporul american a reprezentat cea mai cuprinzătoare justificare de până acum a retragerii din Afganistan – o retragere însoțită de haos, vărsare de sânge și de abandonarea a tone de echipament militar în mâinile inamicului. Însă așa arată tabloul unei înfrângeri.

Probabil că discursul lui nu i-a satisfăcut pe cei care pun la îndoială înțelepciunea adoptării unui termen-limită, care a predat inițiativa inamicului, sau a folosirii acordului de mântuială încheiat de Donald Trump în 2020 cu talibanii drept bază a retragerii. Nu-i va fi satisfăcut nici pe cei care se întreabă de ce a fost abandonată atât de timpuriu marea bază militară de la Bagram și aerodromul ei. Și cu siguranță nu a satisfăcut nici guvernul britanic și aliații din NATO, care au stat umăr la umăr alături de America în momentul ei de agonie de după atentatele din 11 septembrie 2001, când SUA au invocat Articolul 5 al tratatului NATO, care stipulează că atacul împotriva unui membru constituie un atac împotriva tuturor membrilor alianței.

Discursul lui Biden nu a conținut nici măcar un cuvânt de apreciere pentru sacrificiile făcute de Regatul Unit și de alți aliați din NATO în Afganistan. În unilateralismul său egoist, Biden nu e cu nimic mai bun decât Trump. În unele privințe e chiar mai rău. S-a cam terminat cu Articolul 5 în calitate de „angajament sacru”, după cum îl califica Biden în iunie. Și s-a cam terminat cu așa-zisa relație specială, ridicată în slăvi de secretarul de stat Tony Blinken cu ocazia primei sale vizite la Londra.

Și totuși, Biden ne-a făcut o favoare. Politica externă funcționează cel mai bine atunci când, dezbărată de iluzii și retorică pompoasă, se bazează pe calcule pragmatice urmărind interesul național. Semnificația reală a cuvintelor rostite marți de Biden constă în aparenta admitere a acestor adevăruri elementare. Există acolo chiar și primele indicii în privința unei Doctrine Biden care, dacă va fi implementată, va marca o ruptură radicală de trecut.

Pax Americana, denumită uneori cu evlavie „sistemul bazat pe reguli al ordinii internaționale”, a prevalat în epoca postbelică. Acum ea începe să se fisureze, mai presus de toate sub impactul competitiv al Chinei. Pe parcursul îndelungatei dominații americane a scenei internaționale, președinții, deopotrivă democrați și republicani, au considerat că e de datoria Americii să răspândească democrația și valorile de tip occidental în întreaga lume.

Cândva George W. Bush a încercat să-mi țină un mic discurs de acest fel. În esență, nu era deloc diferit de faimosul discurs inaugural ținut de John F. Kennedy în 1961.

Credința trufașă că valorile occidentale ar trebui aplicate universal a fost cea care a dus la ideea nebunească de nation-building [„construcția” unei identități naționale prin intermediul puterii statului – n.trad.] și la dezastrul umilitor din Afganistan. O expediție punitivă împotriva Al-Qaeda în 2001 era de înțeles; dar să încerci să reconstruiești o țară din temelii, mergând împotriva curentului istoriei, culturii și religiei, în numele democrației occidentale și al drepturilor omului, era un lucru sortit eșecului de la bun început.

Noi, britanicii, ar fi trebuit să știm acest lucru, dacă ne-am fi deranjat să ne studiem propria istorie. Am intervenit în Afganistan de două ori în secolul 19 și o dată în secolul 20. Nici una dintre acele intervenții nu s-a încheiat cu bine, nici una nu a adus vreun beneficiu de durată Regatului și nici una nu a schimbat Afganistanul.

Un veteran al Primului Război Afgan avertiza în ajunul celui de-al doilea: „S-a ridicat o nouă generație care, în loc să profite de pe urma lecțiilor solemne ale trecutului, e dispusă și nerăbdătoare să ne amestece în treburile acelei țări turbulente și nefericite […] O reușită acum, oricât de izbutită din punct de vedere militar, se va dovedi negreșit a fi zadarnică din punct de vedere politic”.

Într-o corespondență din 1898 din regiunea în care se află astăzi granița dintre Afganistan și Pakistan, un tânăr cavalerist și jurnalist la Daily Telegraph pe nume Winston Churchill explica „enigma frontierei”: poți să-i supui și să-i dezarmezi pe paștunii din provincia Helmand – străbunii talibanilor de astăzi -, dar nu vei putea niciodată să-i înfrângi. „Fanatismul lor rămâne de nezdruncinat.”

La acestea putem adăuga intervenția sovietică eșuată din 1979-1989 și propria experiență a Americii. Biden pare a-și fi însușit aceste lecții. El a anunțat poporul american că: „Decizia privind Afganistanul nu se referă doar la Afganistan. Se referă la a pune capăt unei epoci a marilor operațiuni militare vizând transformarea altor țări”. Cu alte cuvinte, America a renunțat să mai facă nation-building din spatele puștii. E o repudiere implicită a multora dintre predecesorii săi. E o validare a faimosului dicton atribuit strategului prusac de secol 19 Carl von Clausewitz, conform căruia războiul nu este decât o extensie a politicii prin alte mijloace.

Nu vorbim aici de izolaționism. Este o doctrină menită a armoniza intervențiile externe cu interesele americane și cu obiective realizabile, cum ar fi pedepsirea unor acte teroriste. Numai timpul ne va lămuri cum va opta Biden s-o aplice într-un sens mai general. Și ar putea începe prin a-l trimite pe Tony Blinken dincolo de Atlantic pentru a discuta cu niște aliați plini de vânătăi despre ce presupune efectiv noua direcție a politicii externe americane.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse3 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized3 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse5 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul