Americanii vor vedea 9/11 altfel decât afganii, irakienii, saudiții, europenii, iar pentru mulți oameni de pe tot cuprinsul planetei probabil că nu va însemna mai mult decât o notă de subsol a istoriei. Lucrurile care ne preocupă astăzi mintea cel mai mult sunt adesea irelevante pentru alții, iar asta mai cu seamă pe măsură ce amintirile se estompează și evenimente mai recente ne captează atenția.
Și totuși, în ciuda acestor incertitudini inevitabile, a te întreba cum va fi privit 9/11 în 2101 este un exercițiu util, întrucât plasează evenimentul într-un context geopolitic mai larg. Mă pot gândi la cel puțin două posibilități generale și radical diferite (plus o a treia necunoscută). Ironia face ca varianta care se va apropia cel mai mult de adevăr să nu aibă prea mult de-a face cu ce s-a întâmplat în acea dimineață însorită de marți de acum 20 de ani și să aibă mult mai mult de-a face cu ce s-a întâmplat în replică la acel eveniment. Mai mult, ceea ce se va întâmpla în următoarele câteva decenii va determina modul în care va fi privit 9/11 un secol mai târziu.
Prima opțiune: Xi Jinping obține ce-și dorește
Imaginați-vă o clipă că cele mai arzătoare dorințe ale președintelui chinez Xi Jinping se vor realiza întocmai și că următorii 80 de ani vor ajunge să fie cunoscuți drept „Secolul Chinez”. În acest scenariu ascensiunea economică a Chinei va continua în ritm susținut, ajungând într-un final să proiecteze o umbră tot atât de mare pe cât proiectau SUA pe mai tot parcursul războiului rece și mai cu seamă în momentul lor unipolar. China nu va deveni un hegemon global exercitând o influență autoritară asupra tuturor țărilor și dictând evenimentele mondiale, însă ar putea controla vârfurile tehnologiilor cruciale, ar putea exercita o hegemonie de facto în vecinătatea ei imediată și ar putea avea mai multă influență decât oricare altă putere asupra comportamentului altor state. Ar avea cea mai răsunătoare voce în majoritatea instituțiilor internaționale și cea mai mare capacitate de a defini normele care guvernează majoritatea interacțiunilor internaționale.
Dacă acest scenariu se va materializa, atunci 9/11 va fi considerat un eveniment critic care a accelerat declinul Americii. Nu din cauza daunelor suferite de pe urma atacurilor de la World Trade Center și Pentagon, și nici măcar a consecințelor economice pe termen scurt (de pe urma cărora SUA și-au revenit rapid), ci datorită modalităților dezastruoase prin care conducătorii americani au optat să răspundă la ele.
Conform Proiectului Costurile Războiului al Universității Brown, războiul global contra terorii a costat SUA per total aproximativ 8 trilioane de dolari. Chiar și repartizată pe mulți ani, e o sumă colosală care ar fi putut fi cheltuită pe cercetare și dezvoltare, infrastructură, educație, sănătate sau oricare alt ingredient al puterii naționale. Sau ar fi putut fi lăsată în buzunarul contribuabililor pentru a le permite să trăiască vieți mai îmbelșugate. O mare parte a sumei a fost cheltuită pe războaiele opționale din Irak și Afganistan, alături de alte conflicte mai mici, războaie care au destabilizat și mai mult regiuni oricum fragile și au răpit sute de mii de viați, majoritatea de la cetățeni străini. Războiul global contra terorismului a constituit totodată și o gigantică distragere de la o serie de preocupări strategice mai generale, și în primul rând de la remarcabila ascensiune a Chinei. Nu este nicidecum o exagerare să afirmi că 9/11 – și mai ales răspunsul SUA la el – a fost un enorm cadou pentru Beijing.
Mai mult, după cum argumentează Spencer Ackerman în noua sa carte, „Reign of Terror: How the 9/11 Era Destabilized America and Produced Trump” [„Domnia terorii: Cum a destabilizat America și l-a produs pe Trump epoca 9/11”], replica la 9/11 a avut efecte profund negative pe plan intern în SUA. După o efemeră explozie de solidaritate națională patriotică, războiul a alimentat pe plan intern clivajele, xenofobia și o teamă mai generală de oamenii de culoare, consolidând astfel supremația albilor în nucleul trumpismului (și, gradual, în Partidul Republican însuși). Oficialii americani au adoptat tortura și extrădarea ilegală drept instrumente guvernamentale, au mințit țara despre armele irakiene de distrugere în masă și cu privire la progresul pe care îl realizau în Afganistan, și nimeni nu a fost vreodată tras la răspundere. După cum deopotrivă avertizau Tucidide și James Madison [„Părinte Fondator” al SUA și al patrulea președinte – n.trad.], războiul perpetuu corupe până și cele mai sănătoase instituții politice, adică fix ce s-a întâmplat în SUA.
Foarte important, acest scenariu presupune de asemenea că SUA nu vor fi reușit să-și însușească lecțiile corecte ce decurg din ultimii 20 de ani și că sunt incapabile să inverseze spirala politicianistă a morții care le amenință acum esența sistemului democratic. În locul redeșteptării idealului național, a unei unități reînnoite în cadrul unei societății tot mai multiculturale și a unei elite reangajate în slujba prosperității comune, SUA vor degenera gradual într-o cvasi-democrație învrăjbită în care răspunderea electorală va dispărea într-o mare de gerrymandering [modificarea circumscripțiilor electorale pentru a favoriza partidul aflat la putere – n.trad.], de restricții asupra dreptului vot și de mitologie creată de instituții de presă înființate și dirijate nu pentru a informa publicul, ci pentru a favoriza o tabără. În locul unei piețe competitive a ideilor și al unui electorat cu drepturi depline, puterea politică va degenera și mai mult, ajungând în mâinile celor cu bugetele cele mai mari, cu minciunile cele mai seducătoare și cu principiile cele mai puține.
În acest viitor nefericit americanii vor înceta să mai lucreze cot la cot pentru a extinde prosperitatea tuturor, sfârșind în schimb prin a se certa unul cu altul pentru propria porție. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, alături de alte câteva gafe de politică externă, va fi ușor pentru China să depășească SUA și să treacă pe banda rapidă pentru a-i îndeplini lui Xi visele ambițioase. Dacă 9/11 nu va fi considerat dangătul funebru al măreției americane, atunci cu siguranță va fi văzut drept un moment catalizator care i-a grăbit declinul. Complotul lui Osama bin Laden de a dirija SUA spre un răspuns auto-distructiv va fi considerat un succes, dar asta numai pentru că America va fi căzut în capcana pe care el i-a întins-o. Prima opțiune nu este inevitabilă. Mai există și un alt scenariu.
A doua opțiune: renașterea americană
Să presupunem în schimb că se vor materializa cele mai arzătoare speranțe ale președintelui Joe Biden și că SUA se vor redresa. Cum va fi văzut 9/11 în acest viitor mult mai luminos? Acest scenariu începe prin conștientizarea atuurilor trainice ale Americii, atuuri pe care cetățenii ei tind să le uite pe fondul tuturor acestor răni auto-provocate și al acuzațiilor reciproce. Spre deosebire de majoritatea celorlalte democrații bogate, populația Americii va continua să crească pe parcursul acestui secol. Economia ei rămâne un motor al inovației în numeroase sectoare cruciale, chiar și în ciuda micșorării bugetelor pentru cercetare și dezvoltare. De fapt unele modele economice prognozează că PIB-ul SUA va rămâne în urma celui chinez până la jumătatea secolului, dar până în 2100 va redobândi primul loc, în mare parte mulțumită condițiilor demografice favorabile. Și chiar dacă geografia nu poate feri SUA de toate pericolele, țara se află încă într-un mediu geopolitic mult mai favorabil decât toate celelalte mari puteri potențiale, inclusiv China.
Desigur, acest scenariu presupune că actualele frământări din politica internă americană se vor domoli în cele din urmă și că o nouă eră a progresismului va atenua impactul corupt al banilor asupra politicii. Revenirea la o politică de imigrație decentă, echilibrată, i-ar permite din nou țării să atragă imigranți talentați, energici, cu spirit antreprenorial din alte țări și să-i transforme treptat în americani, așa cum SUA au mai făcut-o, inconsecvent dar cu succes, de-a lungul istoriei lor. Americanii albi se for acomoda cu statutul lor ca parte a unui pluralism mai degrabă decât o majoritate, proces înlesnit și de toleranța rasială tot mai mare pe care tinerii americani deja o denotă. Inovația va continua să alimenteze creșterea economică, mai puțini dolari vor fi cheltuiți pe echipamente militare inutile și pe războaie inutile ori de necâștigat, iar reformele politice vor inversa actualul asalt împotriva dreptului de vot și vor restaura o răspundere mai mare a clasei politice. Abandonând căutarea iluzorie a unei hegemonii liberale, marea strategie americană se va întoarce la principiile realiste care au ghidat-o cu atât de mult succes pe parcursul celei mai mari părți a istoriei țării. Și așa mai departe.
Pe de altă parte, imaginați-vă că China se poticnește. Trasă în jos de condițiile demografice defavorabile (un număr tot mai mare de pensionari bătrâni, neproductivi), de daunele ecologice, de penuria de materii prime și de o opoziție globală coordonată alimentată de diplomația grosieră a Beijingului, China nu va reuși să atingă poziția primatului. Poate că conducătorii Chinei își vor greși calculele tot atât de rău pe cât au făcut-o cei ai SUA după 9/11 și vor sfârși prin a-și irosi resursele în propriul lor război inutil. Chiar dacă actualii și viitorii conducători ai Chinei vor evita erori atât de grave precum Marele Salt Înainte și Revoluția Culturală ale lui Mao Zedong, creșterea ei economică ar încetini și Partidul Comunist Chinez ar fi nevoit să se concentreze cel mai mult pe limitarea nemulțumirii sociale.
Dacă toate acestea se vor întâmpla, următorii 80 de ani nu vor constitui sub nici o formă un Secol Chinez.
Conform acestui scenariu, pentru americanii care vor trăi în 2101 9/11 nu va mai fi decât o amintire îndepărtată. Nu cu totul, firește, dar va fi văzută ca o tragedie izolată care a dus la unele răspunsuri nefericite, deși acestea nu vor fi provocat daune pe termen lung poziției Americii pe scena mondială. Dacă această idee vi se pare fantezistă, gândiți-vă cât de des se mai opresc acum americanii pentru a se gândi la „Amintiți-vă de Maine!” Explozia care a scufundat acel nefericit vas de război în portul Havana a declanșat un scandal național nu foarte diferit de reacția la 9/11 și a împins SUA în Războiul hispano-american [1898 – n.trad.].
Încă mai auzim destul de mult despre Marea Criză, conciliatorismul de la Munchen, Pearl Harbour, debarcarea din Normandia și Vietnam, însă distrugerea lui USS Maine a alunecat deja dincolo de vălul amneziei naționale. Dacă SUA vor fi capabile să se reînnoiască în următoarele câteva decenii, 9/11 va fi considerat o tragedie minoră despre care mulți americani vor considera că e mai bine să fie dată uitării.
Necunoscuta
Mai există însă cel puțin încă o altă posibilitate evidentă. Dacă cele mai grave prognoze în privința schimbării climei se vor dovedi a fi corecte – și zilele acestea e tot mai greu să le treci cu vederea -, atunci în următorii 80 de ani vor avea loc o serie de transformări ale vieții umane care vor face ca atât 9/11 cât și războiul global contra terorii pe care l-a declanșat să pară o distragere minoră. Dacă orașele costale vor fi inundate, dacă țările insulare vor dispărea, dacă Curentul Golfului va slăbi, dacă mari porțiuni ale planetei vor deveni de nelocuit din cauza unei combinații letale de căldură și umiditate, iar sute de milioane de oameni vor emigra în încercarea disperată de a supraviețui, atunci descendenții noștri nu vor avea nici timpul și nici înclinația de a medita la un atentat terorist întâmplat în epoca pre-distopică. În cel mai bun caz, 9/11 va fi considerat unul dintre numeroșii factori care au împiedicat SUA și multe alte țări să treacă la acțiune atunci când ar fi trebuit s-o facă.
Trăgând linie, ce va însemna 9/11 pentru generațiile viitoare va depinde mai puțin de ce s-a întâmplat efectiv în acea zi sau de cum au reacționat SUA și alții și va depinde mai mult de ceea ce vor face SUA și alții începând de astăzi. Mi-aș dori să fiu mai încrezător că vom face alegerile corecte.
Articol de Stephen M. Walt (profesor de relații internaționale la Universitatea Harvard)
