Connect with us

Actualitate

Francezii cred tot mai puțin în Dumnezeu- Sondaj – International

Publicat

pe

Puțin peste jumătate dintre francezi (51%) nu cred în Dumnezeu, arată un sondaj realizat de Ifop pentru Asociaţiile Jurnaliştilor de Informaţii despre Religii (AJIR) publicat joi, o creştere importantă faţă de 44% cât era acest nivel în urmă cu zece ani, relatează AFP citată de News.ro.

La întrebarea ”dumneavoastră, personal, credeţi în Dumnezeu?”, 51% dintre persoanele chestionate au răspuns ”nu”.

În 2011, 44% răspundeau ”nu” la această întrebare. În 1947, 66% dintre francezi credeau în Dumnezeu, potrivit unui sondaj Ifop de la acea vreme.

Potrivit sondajului publicat joi, cele mai credincioase persoane fac parte din categoria de vârstă de peste 65 de ani (58%), iar apoi din categoria de vârstă 18-34 de ani (48%).

Întrebaţi dacă epidemia covid-19 i-a apropiat de practica relgioasă, 91% dintre francezii chestionaţi răspund ”nu” şi doar 9% răspund ”da”.

Întrebaţi despre incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris, 79% dintre cestionaţi declară că acest eveniment nu a trezit în ei ”sentimentul religios” şi nici ”fibra spirituală”. Însă 21% simt contrariul.

Potrivit acestui sondaj, francezii vorbesc tot mai puţin despre religie în familie – 38%, însăcere faţă de 58% în noiembrie 2009. Doar 29% dintre francezi discută despre religie cu prietenii lor, tot în scădere, de la 49% în 2009. Acest studiu vizează totdată ce părere au francezii despre Papa Francisc.

Astfel, 41% dintre francezi consideră că Papa apărăr ”mai degrabă bine” valorile catolicismului, 44% consideră că le apără ”nici bine, nici rău”, iar 15% ”mai degrabă rău”.

De asemenea, 68% dintre francezi consideră că religiile ”pot contribui la transmiterea tinerilor unor repere şi valori pozitive: respectul faţă de altul, toleranţa, generozitatea, responsabilitatea”. În 2009, 77% dintre francezi erau de această părere. În total, 54% dintre persoanele intervievate consideră că ”toate religiile sunt egale”. În 2007, 62% erau de această părere.

Totodată 47% dintre francezi consideră că ”mesajul şi valorile creştinismului sunt în continuare de actualitate”. Tot 47% consideră că ”religiile pot contribui în mod pozitiv la mari dezbateri de societate: bioetică, moralizarea economiei, familie”, în scădere faţă de 51% în 2009. Ancheta a fost realizată în perioada 24-25 august, asupra unui eşantion reprezentativ de 1.028 de francez majori, prin chestionar autoadministrat online, după metoda cotelor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized20 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul