Connect with us

Exclusiv

Festivalul Internațional „George Enescu” a fost declarat cel mai mare festival de muzică clasică din lume în 2021

Publicat

pe

Festivalul Internațional George Enescu a marcat cea de-a 25-a ediție a sa, desfășurată între 28 august și 26 septembrie 2021, cu performanța de a fi cel mai mare festival de muzică clasică la nivel internațional din acest an, anunță organizatorii, potrivit Mediafax.

Cu 78 de concerte, aproximativ 3500 de artiști români și străini, 32 de orchestre din 14 țări, printre care unele dintre cele mai bine cotate din lume, peste 100 de soliști și dirijori faimoși la nivel mondial, dintre care 25 care au participat pentru prima oară, Festivalul Enescu și-a desfășurat întregul program artistic propus publicului, timp de patru săptămâni, chiar dacă a trebuit să înlocuiască o orchestră și trei soliști.

Festivalul Enescu 2021 a prezentat 53 de lucrări în premieră românească și trei lucrări în premieră mondială. Printre acestea, se află și Te Deum-ul compus de Jose Cura pentru a celebra cea de-a 25-a ediție a Festivalului Enescu. Au fost prezentate în premieră românească patru opere și mai multe lucrări vocal simfonice de Stravinski, Cura și Enescu (oratoriul Strigoii).

În această ediție au fost interpretate cele mai multe lucrări enesciene din istoria Festivalului – 42 – celebrând și 140 de ani de la nașterea lui George Enescu. De asemenea, Festivalul l-a onorat și pe Stravinsky, la 50 de ani de la moartea sa.

Aproximativ 75.000 de spectatori din România și mai multe țări ale lumii au urmărit concertele organizate la București, în cele patru săli principale ale Festivalului, și transmise online, la care se adaugă și publicul care a participat la evenimentele desfășurate în seriile „București Creativ” și „Festivalul Enescu în țară”.

În cele patru săli principale ale Festivalului (Ateneu, Sala Palatului, Sala Radio și Auditorium), publicul s-a ridicat la aproximativ 54.000 de persoane, în condițiile în care gradul de ocupare a fost restricționat, iar biletele și abonamentele au fost puse în vânzare cu mult mai târziu decât calendarul obișnuit, din cauza pandemiei.

Cele 5 concerte la care biletele au fost epuizate cel mai rapid au avut loc la Ateneu: Recitalul cu Maxim Vengerov (vioară) și Polina Osetinskaya (pian); Orchestra de Cameră Mahler, cu Yuja Wang la pian; Recitalul lui Joyce DiDonato, împreună cu Il Pomo d’Oro, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra.

Cele mai populare 5 concerte de la Sala Palatului au fost: Orchestra Regalã Concertgebouw din Amsterdam (26.09); Orchestra Regalã Concertgebouw din Amsterdam (25.09); Orchestra Academiei Nationale Santa Cecilia din Roma (24.09); Orchestra Academiei Nationale Santa Cecilia din Roma (23.09); Orchestra Românã de Tineret (22.09).

Cele mai populare 5 concerte de la Ateneu au fost: Orchestra de Cameră Mahler, cu Yuja Wang la pian; Orchestra de Camerã A Filarmonicii Germane din Bremen; Münchener Bach-Orchester und Chor; Recital Maxim Vengerov (vioară) și Polina Osetinskaya (pian); Recital Joyce DiDonato, împreună cu Il Pomo d’Oro.

La Sala Radio, cele mai populare 5 concerte au fost: Orchestra Simfonică București (19.09); Orchestra de Camerã Dogma (25.09); Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu (18.09); Orchestra Filarmonicii Moldova din Iași (12.09); Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara (11.09).

La Sala Auditorium, cele mai populare 5 concerte au fost: Orchestra Simfonicã WDR din Köln – Chamber Players (26.09); Orchestra Controcorrente (25.09); Recital Norbert Anger Violoncel, Sina Kloke Pian (19.09); Manuel Fischer-Dieskau & Cyprien Katsaris (12.09).

Majoritatea spectatorilor prezenți în sălile Festivalului Enescu au fost din România. Chiar dacă au fost vândute bilete unor cetățeni străini, numărul acestora a fost foarte mic, spre deosebire de alți ani, din cauza pandemiei și a restricțiilor de circulație. Din Marea Britanie au cumpărat bilete 29 de spectatori, din Elveția – 20; din SUA – 9; din Canada – 5; din Franța – 5; din Olanda – 2, din Siria – 2, din Israel și din Italia – câte unul.

Pentru prima dată, concertele Festivalului Enescu transmise online au fost păstrate în mediul virtual timp de 12 ore, pentru a fi urmărite de pe mai multe fusuri orare. Transmisiile online au fost gratuite. Un număr de 20.358 de spectatori au urmărit online muzica Festivalului Enescu, din care 14.000 din România, iar restul din străinătate. Topul țărilor de proveniență a spectatorilor din mediul virtual este: Germania (759 de melomani), SUA (600), Franța (500), Italia (470), Marea Britanie (300), China (300), Spania (200).

Topul celor mai vizionate trei concerte online este: Orchestra Filarmonică Din Zagreb (29.08) – 514 spectatori; London Symphony Orchestra (29.08) – 404 spectatori; Orchestra Filarmonicii George Enescu (28.08) – 377 spectatori.

Pe perioada Festivalului, între 28 august și 26 septembrie, site-ul a înregistrat 135.486 utilizatori unici. Din luna iulie, când a început vânzarea de bilete și până la finalul Festivalului, paginile site-ului au fost accesate de 2.099.331 de ori, în 461.753 de sesiuni de către 190.228 de vizitatori unici.

Cifre și date ale Festivalului Enescu 2021

• 4 serii de concerte (cu una mai puțin față de edițiile din alți ani, din cauza pandemiei): Mari Orchestre (Sala Palatului); Recitaluri și concerte (Ateneu); Muzica Secolului XXI (Sala Radio); Enescu și contemporanii – muzică de cameră (Auditorium).
• Cea de-a treia ediție a Forumului Internațional al compozitorilor, cu participarea unor mari compozitori, precum: Salvatore Sciarrino, Francesco Filidei, Dieter Ammann, Jonathan Dove, Patrick Hawes, Peter Jablonski, Tim Benjamin, Martin Torp, Gabriel Iranyi, Cornel Taranu, Dan Dediu
• 3500 de artiști români și străini au venit în România
• 78 de concerte desfășurate la București
• 13 orașe în care s-a desfășurat Festivalul Enescu în țară: Cluj, Sibiu, Satu Mare, Timișoara, Bacău, Iași, Focșani, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Ploiești, Păulești
• Peste 8000 nopți de cazare
• 104 autocare utilizate pentru transportarea artiștilor
• Peste 20 de camioane cu instrumente și materiale pentru orchestre
• Peste 700 de transferuri și 15.000 km parcurși cu mașinile oficiale
• Echipa Festivalului Enescu a fost formată din aproximativ 70 de persoane, dintre care o bună parte sunt angajați pe perioadă determinată, pentru ultimele săptămâni de pregătire și pentru perioada de desfășurare a evenimentelor.
• A fost ultima ediție a Festivalului Enescu cu Vladimir Jurowski în calitate de Director Artistic și cu Mihai Constantinescu, în calitate de Director Executiv

 

Sursa foto: https://google.com

Această sinteză a fost oferită cu amabilitate de către organizatorii Festivalului Internațional George Enescu 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized37 de minute ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized23 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Top Stiri Comisarul