Connect with us

Actualitate

CNA: Antena 1 – emisie suspendată timp de 10 minute, pentru reflectarea defectuoasă a cazului gemenilor din Ploieşti – Media & Publicitate

Publicat

pe

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul Antena 1 cu suspendarea emisiei timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, din cauza încălcării legislaţiei audiovizuale în cazul celor doi gemeni care au decedat după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti.

Potrivit unui comunicat al CNA transmis joi și citat de Agerpres, ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite, membrii Consiliului au analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate pentru şapte ediţii ale emisiunii „Acces direct”, difuzate în perioada 6-14 septembrie, urmărind modul în care radiodifuzorul a reflectat cazul celor doi gemeni decedaţi după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti.

„Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (1) şi art. 32 alin. (1), (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi ţinând cont de gravitatea faptei, de audienţa înregistrată şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an (conform art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului), CNA a decis sancţionarea postului Antena 1 cu obligaţia de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare”, precizează CNA.

Art. 95 din Legea audiovizualului prevede la alin. 1, litera a, obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare.

Conform CNA, postul va trebui să difuzeze textul deciziei îndată ce va primi textul acesteia.

* De asemenea, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Codul audiovizualului, Consiliul a decis sancţionarea postului Antena 1 cu amendă de 10.000 de lei.

Rapoartele de monitorizare analizate au cuprins două ediţii ale emisiunii „Acces direct” din 12 şi 27 mai, având ca subiecte crima ce a avut loc în urmă cu cinci ani în judeţul Brăila şi, respectiv, cazul morţii mezzosopranei Maria Macsim Nicoară.

* În aceeaşi şedinţă, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis revocarea amenzii de 10.000 de lei aplicate postului Realitatea Plus în şedinţa publică din data de 28 septembrie, pentru emisiunea „Culisele statului paralel”, ediţia din 1 august. În urma reanalizării raportului de monitorizare, CNA a decis sancţionarea postului Realitatea Plus cu amendă de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 66 din Codul audiovizualului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized34 de minute ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Top Stiri Comisarul