Actualitate
Modificările privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice operate de coaliţia PSD-ALDE au picat la Curtea Constituţională
Legea care modifica ordonanţa privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice este neconstituţională, a anunţat marţi, în urma şedinţei CCR, preşedintele instituţiei Valer Dorneanu.
„Am admis această sesizare în principal pentru încălcarea principiului bicameralismului. Legea pleca de la iniţiator cu vreo trei excepţii de la aplicarea OUG, într-o Cameră s-au mai adăugat vreo 30 şi în altă Cameră s-a triplat numărul fără ca să fie trecute toate acestea prin ambele Camere. Pe de altă parte, legea modificatoare cuprinde un text neconstituţional potrivit căruia Guvernul, la rândul lui, poate să adauge câte alte întreprinderi vrea ca să le excepteze de la prevederile legii corporative”, a declarat Dorneanu, citat de Agerpres.
Sesizarea a fost făcută de PNL, care a acuzat numeroase incalcari ale tehnicii legislative în procesul de elaborare şi adoptare a proiectului de lege, precum şi instituirea unui regim juridic extraordinar care conferă Guvernului atribuţii ce depăşesc cadrul constituţional.
Prin modificările operate de PSD, Guvernul primea puterea să excepteze orice companie de stat de la recrutări profesioniste printr-o simplă Hotărâre de Guvern, context în care opoziţia a acuzat că se vor umple de acoliţi ai Partidului care de-abia aşteptau să prindă slujbe bine plătite la stat.(Dana B.).
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 7 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



