Actualitate
Stelian Ion, replică pentru Iohannis: „Felul cum atacă în continuu USR PLUS ne demonstrează clar ce intenţii a avut: refacerea mascată a USL” – Politic
„Klaus Iohannis ar trebui să îşi scoată din vocabular zilele acestea câteva cuvinte: cinism, orgoliu, ţâfnă. Şi asta nu pentru că le foloseşte la adresa USR PLUS, ci pentru că, de fapt, se autocaracterizează, sunt cuvintele care îi descriu cel mai fidel propria prestaţie din ultima vreme. E bine că a avut minima decenţă să nu nege că mi-a sugerat explicit să renunţ la proiectul de desfiinţare a SIIJ aflat la vot în Senat pentru a relua acest demers la calendele greceşti, odată cu noile legi ale justiţiei (blocate tot de echipa lui câştigătoare). Risca să se afunde prea mult în minciună”, a scris Stelian Ion pe Facebook, relatează News.ro
El a susţinut că se vede ce intenţii a avut şeful statului de la bun început – „refacerea mascată a USL”.
„În rest, felul cum atacă în continuu USR PLUS ne demonstrează clar ce intenţii a avut de la bun început: refacerea mascată a USL-ului (PNL şi PSD fiind partidele „mature” la care face referire) şi crearea unui climat de linişte şi siguranţă pentru tocarea discreţionară a bugetului statului şi banilor europeni, fără ca procurori curiosi să pună prea multe întrebări. Preşedinte eşuat, stat eşuat”, a conchis el.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, la Cernavodă, că va începe consultările cu partidele, pentru formarea unui nou Guvern, luni, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni. Şeful statului a acuzat USR că a abandonat guvernarea, iar acest Guvern a căzut victimă unor orgolii politicianiste care nu au în spate nicio gândire pentru România.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



