Connect with us

Actualitate

Mirel Rădoi, înaintea meciului cu Germania: „Gândurile noastre sunt să luăm punct sau puncte, dar să nu pățim ca Armenia” – Fotbal

Publicat

pe

Naționala României se află în fața unui test important în preliminariile Cupei Mondiale din 2022. Recunoscând diferența de valoare dintre cele două echipe, Mirel Rădoi a precizat că o remiză pe Volksparkstadion din Hamburg ar reprezenta un rezultat pozitiv pentru „tricolori”.

Mirel Rădoi: Ne putem lega de locul 1 numai dacă putem să câştigăm mâine seară, altfel este misiune imposibilă

Selecționerul României a afirmat că este puțin probabil ca Germania, care a fost învinsă de Macedonia de Nord în luna martie, să mai înregistreze un eșec în această campanie de calificare.

  • „Ca o glumă, să aducă contractul şi-l semnăm! (n.r. – despre faptul că Hansi Flick se mulţumeşte cu 1-0) Evident că pare o partidă în care jucătorii îşi găsesc singuri motivaţia şi sunt foarte multe lucruri de câştigat, dar nu vreau să credem că simpla noastră prezenţă pe teren va facilita o înfrângere la un rezultat cât mai strâns, pentru că se poate întâmpla ceea ce s-a întâmplat cu naţionala Armeniei (n.r. Germania s-a impus cu 6-0).
  • Nu vreau să creadă cineva că mâine seară va fi un meci uşor, sunt sigur de asta, nici jucătorii… Chiar cred că în mintea fiecăruia dintre ei, în momentul în care întâlneşti Germania, mai ales, acum, cu Hansi Flick, cu 12 goluri marcate în trei partide, cu o medie de patru goluri, fără gol primit… Ca să fac o paranteză, echipele care au jucat cu Hansi Flick în momentul de faţă nu au avut nici măcar un corner. Din punctul meu de vedere va fi o partidă destul de dificilă pentru noi, dar sper că în momentul în care vom avea mingea, să încercăm să exploatăm zone pe care le-am văzut libere la ei. Chiar dacă sunt o echipă foarte bună, au şi ei punctele lor slabe. Sunt puţine, într-adevăr, dar sper să reuşim mult mai mult decât au reuşit celelalte echipe.
  • În momentul de faţă, mi-e greu să vă spun care sunt titularii pentru partida de mâine sau pentru partida cu Armenia. Mai avem antrenamentul din seara asta pentru a decide primul 11. Din punctul nostru de vedere, e clar care partidă este mai imporantă, cea care urmează. Asta înseamnă că partida de mâine seară este cea mai importantă pentru noi. Este adevărat că parcursul jocului poate influenţa schimbările. Adică dacă noi mizăm pe anumiţi jucători pentru aceste două partide să le joace pe ambele, atunci, dacă scorul nu va fi favorabil pentru noi, ne putem gândi la anumite schimbări în care jucătorii pe care noi îi avem în plan pentru meciul cu Armenia să putem să-i odihnim. Asta nu înseamnă că mâine seară vom intra doar cu gândul să terminăm meciul, să vedem ce facem cu Armenia.
  • Pentru mâine seară, gândurile noastre sunt să luăm punct sau puncte. E clar că din punct de vedere al posesiei balonului vom avea dificultăţi mâine seară. Mi-aş dori din tot sufletul ca noi să avem măcar 51 la sută posesie, mi-e greu să cred asta. Jucătorii sunt conştienţi, noi suntem conştienţi. Când nu avem posesia, ştim care sunt zonele unde încearcă să vină foarte multe mingi, în spatele apărării noastre, unde sunt jucători care atacă profunzimea, în acelaşi timp câte doi sau trei. Va fi important cum reacţionăm când avem posesia şi când nu o avem, pentru că trecerea de la non-posesie la posesie e de foarte multe ori periculoasă dacă nu o facem cum trebuie. Aşa au fost ocaziile Germaniei în partida cu Armenia, golurile marcate.
  • Germania poate fi învinsă, dar e foarte greu de crezut că se va întâmpla de multe ori într-o singură campanie. Am revăzut partida (n.r. Germania – Macedonia de Nord, scor 1-2), rezultatul nu este corect, nici normal, dar se poate întâmpla. Singurul lucru pe care l-a făcut foarte, foarte bine Macedonia a fost tranziţia pozitivă, care le-a pus numeroase probleme. Sper ca mâine seară să câştigăm punct sau puncte, chiar dacă jocul nu va fi unul spectaculos din partea noastră, deoarece ne va limita şi adversarul.
  • Despre locul 1 în grupă: Asta depinde foarte mult de rezultatul de mâine seară. Ne putem lega de locul 1 numai dacă putem să câştigăm mâine seară, altfel este misiune imposibilă.
  • Despre Karim Adeyemi, jucător german cu mamă română: Din informaţiile pe care le am, s-a încercat să se ia legătura cu el. Nu ştiu dacă este adevărat, dar din ce am auzit, el ar fi refuzat (n.r. – să joace pentru România). S-ar fi ajuns nu foarte aproape, dar cineva, nu ştiu dacă din familie sau din jurul lui, ar fi refuzat. Din punctul ăsta de vedere, de când sunt eu, sunt şapte cazuri în care diverşi jucători au refuzat să vină, din Austria, Germania, doar pentru că erau deja selecţionaţi la U16, U17 sau U18 în alte naţionale şi au refuzat să vină la naţionala României. Un jucător a vrut să vină la U21, dar după ce a refuzat să vină la U17 şi U18, şi eu am refuzat să mai vină la naţionala de tineret” – Mirel Rădoi, citat de News.ro.

Echipa României va întâlni Germania, vineri, de la ora 21.45, pe Volksparkstadion din Hamburg, în etapa a VII-a a Grupei J a preliminariilor europene ale Cupei Mondiale din 2022. Duelul va fi LiveText pe HotNews.ro.

România, următoarele meciuri

Vineri, 8 octombrie

Germania vs România (21:45, Hamburg, Volksparkstadion)

Luni, 11 octombrie

România vs Armenia (21:45, Stadionul Steaua)

Lotul de jucători cu care România va aborda meciurile cu Germania și Armenia

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);

MIJLOCAȘI: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);

ATACANȚI: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8).

Lotul convocat de Hansi Flick, selecționerul Germaniei

PORTARI: Bernd Leno, Manuel Neuer, Marc-Andre ter Stegen;

FUNDAȘI: Matthias Ginter, Thilo Kehrer, Lukas Klostermann, David Raum, Antonio Rudiger, Nico Schlotterbeck, Niklas Sule;

MIJLOCAȘI/ATACANȚI: Karim Adeyemi, Serge Gnabry, Leon Goretzka, Kai Havertz, Jonas Hofmann, Joshua Kimmich, Thomas Muller, Jamal Musiala, Florian Neuhaus, Marco Reus, Leroy Sane, Timo Werner, Florian Wirtz.

Clasamentul Grupei J:

1. Germania (13-2 golaveraj) 15 puncte

1. Armenia (7-9) 11

3. România (9-6) 10

4. Macedonia de Nord (11-6) 9

5. Islanda (6-14) 4

6. Liechtenstein (2-15) 1.

Criteriile de calificare la CM 2022

Europa trimite 13 naționale la turneul final. Primele 10 echipe calificate vor fi câștigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Mai rămân, așadar 3 locuri disponibile, pentru care vor concura 12 echipe:

10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare.

Două echipe – cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor 2020/21 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022.

Cum arată play-off-ul pentru Mondial

  • Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleși 6 capi de serie, pe baza punctelor obținute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată.
  • Vor fi astfel 6 capi de serie + alte 6 echipe, dintre care două provenind din ierarhia Ligii Națiunilor.
  • Se dispută baraj într-o singură manșă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe și celelalte 6 rămase.
  • Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorți, se vor stabili 3 echipe gazdă și 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manșă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul