Regula Chanel se aplică și altor articole din categoria „produse mici de piele”, precum portofele, dacă clientul vrea mai multe.
Măsura a venit din cauza creșterii revânzărilor genților Chanel. Adică mulți fac speculă: cumpără multe și le vând ulterior la prețuri mai mari.
La unul dintre magazinele Chanel din Seoul oamenii au fost văzut stând la coadă dimineața pentru a da buzna imediat cum se deschide. Așteaptă cu orele pentru a intra în magazin, ceea ce crește posibilitatea să ia produsele pe care le doresc.
În timp ce unii vor produsele pentru ei, alții le iau pentru a le vinde mai departe la prețuri mai mari. Pe platformele de socializare, unii dintre ei spun că ar plăti 250-340 dolari în plus unui speculant doar pentru a nu se duce să stea la coadă.
Chanel a crescut frecvent prețurile în Coreea de sud anul ăsta (în februarie, iulie și septembrie), dar clienților pare să nu le pese. Analiștii pieței spun că pandemia a dus la setea asta pentru bunuri de lux, pentru că mulți nu au mai putut călători și vor să-și consumă banii.
Clienții se așteaptă acum ca prețurile de revânzare să crească mai mult după anunțul Chanel.
Chanel nu este singurul brand de lux care a restricționat vânzările pe client. Hermes le dă voie să cumpere maxim 2 genți cu același design pe an. Rolex de asemenea a restricționat vânzările la 2 ceasuri pe an.
Piața de bunuri de lux din Coreea de sud era pe locul 7 în lume în 2020 și este de așteptat să depășească 123 miliarde dolari anul acesta. Piața de revânzare a bunurilor de lux ar putea să ajungă la 6 miliarde dolari.



