Connect with us

Actualitate

Talibanii, primiţi în Rusia / Moscova cere colaborare și vrea să apară ca un protector al zonei – International

Publicat

pe

După o reuniune în Qatar cu occidentalii, apoi o întâlnire în Turcia săptămâna trecută, talibanii și-au continuat baletul diplomatic în Rusia. Moscova l-a primit pe talibanul Abdul Salam Hanafi, miercuri, cu ocazia unei întâlniri cu 10 ţări, printre care China, Pakistan şi Iran, potrivit France 24.

La această întâlnire, prima de acest gen de la schimbarea regimului în Afganistan, Moscova doreşte să apară ca un protector al regiunii şi să le arate talibanilor îngrijorarea sa faţă de dezvoltarea grupărilor jihadiste şi pericolul unei crize umanitare.

Rusia, China şi Iranul au cerut miercuri să se colaboreze cu talibanii în Afganistan pentru a asigura ”stabilitatea” în regiune, în timp ce au solicitat acestora să pună în aplicare ”politici moderate”, relatează AFP.

”Preocupate de activitatea unor organizaţii teroriste interzise în Afganistan, părţile şi-au reafirmat dorinţa de a continua să promoveze securitatea în ţară pentru a contribui la stabilitatea regională”, au scris cele trei state într-o declaraţie comună difuzată la încheierea discuţiilor.

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a recunoscut „eforturile” talibanilor de a stabiliza Afganistanul, subliniind că riscul „terorist” care provine din această ţară ameninţă toată regiunea. „Recunoaştem eforturile întreprinse pentru a stabiliza situaţia politico-militară”, a spus el, arătând că „există un risc real ca activităţile teroriste şi traficul de droguri (…) să se extindă în teritoriile ţărilor vecine”.

„O tentativă de a înţelege ce se întâmplă”

Diplomaţiei ruse, această întânire trebuie să-i permită să abordeze „situaţia politico-militară în Afganistan şi formarea unui guvern” unificator mai larg decât mişcarea de la conducerea ţării.

Purtătorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a prezentat întâlnirea ca pe o „încercare de a înţelege ce se întâmplă”. Deoarece de la revenirea lor fulger la putere în august, talibanii sunt confruntaţi cu ameninţarea unor grupări mai radicale decât ei, în special cu atentatele sângeroase ale grupării Stat Islamic – Khorasan (EI-K).

Vladimir Putin şi alţi oficiali ruşi şi-au exprimat, săptămâna trecută, îngrijorarea privind capacitatea talibanilor de a stabiliza ţara şi a împiedica stabilirea unor grupări jihadiste cu ambiţii transfrontaliere.

Preşedintele rus a estimat că unele dintre ele pregătesc deja planuri pentru a-şi extinde influenţa în ţările din Asia Centrală şi din regiunile ruseşti.

Dacă Rusia a ironizat retragerea umilitoare din Afganistan a Statelor Unite, marele său rival geopolitic, ea se teme să vadă haosul extinzându-se asupra flancului său sudic în Asia Centrală, regiune strategică bogată în materii prime. Moscova şi-a înmulţit de altfel în ultimele luni manevrele militare la frontiera afgană cu aliaţii săi regionali, întărindu-şi baza din Tadjikistan. China a făcut şi ea manevre în regiune.

Îngrijorare privind o criză umanitară

De altfel, ruşii sunt, fără îndoială, conştienţi că situaţia actuală nu este străină de invazia sovietică (1979-1989), care a marcat începutul deceniului de război în Afganistan.

Cealaltă tematică a discuţiilor de la Moscova s-a referit la riscul „unei crize umanitare”, în vreme ce talibanii, aflaţi sub sancţiuni internaţionale, nu au fondurile pentru a face să funcţioneze băncile şi să plătească salariile.

În opinia lui Alexandre Sternik, un înalt oficial al diplomaţiei ruse, citat de agenţia Ria Novosti, situaţia este de aşa natură încât „talibanii, în lipsa unor mijloace financiare, sunt pe cale să-şi piardă potenţialul antiterorist, aşa cum arată atentatele”.

La o întâlnire cu diplomaţi occidentali în Qatar la jumătarea lunii octombrie, Amir Khan Muttaqi, talibanul responsabil cu diplomaţia, a avertizat că „slăbirea guvernului afgan nu este în interesul nimănui”, referindu-se la riscul de securitate şi la cel al unui exod migratoriu.

Ruşii, turcii, iranienii, europenii: toţi doresc să evite o criză a refugiaţilor. Vladimir Putin consideră, pe de altă parte, că jihadiştii vor profita ca să-şi răspândească oamenii în Asia Centrală şi în Rusia.

Zamir Kabulov, emisarul Kremlinului pentru Afganistan, a arătat în acest context că „perioada de euforie” a noilor stăpâni de la Kabul a trecut.

Autorităţile ruse stau de vorbă cu talibanii, mişcare interzisă în Rusia de ani de zile, dar nu intenţionează deocamdată să-i recunoască drept guvern legitim al Afganistanului.

Din august, Moscova s-a arătat indulgentă, chiar laudativă faţă de talibani. Dar a şi repetat că pentru stabilizarea ţării este nevoie să fie asociate şi alte facţiuni afgane la exercitarea puterii.

În paralel, majoritatea ţărilor din Asia Centrală ex-sovietică au stabilit relaţii cu talibanii, după modelul Uzbekistanului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse4 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul