Actualitate
Direcţia Naţională Anticorupţie, în momentul de faţă, nu este supusă niciunei presiuni
Direcţia Naţională Anticorupţie, în momentul de faţă, nu este supusă niciunei presiuni, a susţinut liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a acuzat-o pe Kovesi că „nu vede bârna din ochiul ei, a instituţiei, dar caută să găsească defectele în ochii altora.” Discursul acid al preşedintelui Senatului vine în contextul în care, miercuri seara, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a ţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a explicat că inculpaţii s-au angajat într-un asalt asupra justiţiei, vrând să umilească societatea şi, finalmente, pe români.
”Am văzut câteva extrase în presă din discursul pe care l-a ţinut doamna Kovesi. Am impresia că dânsa nu vede bârna din ochiul ei, a instituţiei, dar caută să găsească defectele în ochii altora. Cred că instituţia, în momentul de faţă, nu este supusă niciunei presiuni. Este, aş spune, interesul public firesc pe care toţi cetăţenii îl au cu privire la o funcţionare corectă a Justiţiei, a ceea ce se întâmplă în ultima perioadă; dezvăluirile ce se întâmplă în ultima perioadă în cadrul instituţiei denumită DNA pun serios sub semnul întrebării funcţionarea corectă în respectul legii şi în respectul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, adică a drepturilor fundamentale, care sunt grav încălcate. Sigur că aici CSM şi Inspecţia Judiciară au un rol determinant pentru a restabili încrederea românilor în Justiţie”, a declarat Tăriceanu, citat de Agerpres, după sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
„Parlamentul ca instituţie priveşte cu foarte mare atenţie problemele care sunt legate de respectarea drepturilor fundamentale ale individului, dar problema gestionării Justiţiei nu este o problemă a Coaliţiei, este o problemă care ţine de ministrul Justiţiei şi de CSM”, a mai adăugat Tăriceanu.
Reamintim că posturile Antena 3 şi RTV au prezentat o serie de înregistrări audio ce redau presupuse discuţii purtate de procurorul-şef al Serviciului Teritorial Ploieşti, Onea Lucian, cu Vlad Cosma, despre modul în care au ajuns mai mulţi procurori să fie promovaţi şi cum au falsificat probe în cazul mai multor oameni politici. În materialul difuzat de Antena 3, Cosma susţinea că există un grup „infracţional” din care fac parte procurorii Negulescu şi Onea şi poliţiştii Mihai Iordache şi Florea Gabriela.(Dana B.).
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 7 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



