În ciuda faptului că școlile nu și-au revenit încă de pe urma problemelor majore provocate de pandemie, Blanquer a decis să-și concentreze atenția pe înființarea unui grup de reflecție, Laboratorul Republicii, cu misiunea de a analiza valorile republicii franceze „în antiteză cu «wokeism»-ul”. Conform acestuia, tinerii ar trebui să fie împiedicați să-și „abordeze viața socială prin implicarea într-o competiție a resentimentelor” și ar trebui să fie protejați de o „doctrină” care „fragmentează și dezbină” și care „a cucerit anumite cercuri politice, jurnalistice și universitare”, dar care l-a adus și pe Donald Trump la putere în SUA.
Explozia bruscă a unui termen importat direct de dincolo de Atlantic – aproape necunoscut de nimeni până acum câteva luni – este spectaculoasă.
Deloc surprinzător, membrii partidului majoritar au susținut poziția lui Blanquer, la fel cum a făcut-o și Sarah El Haïry, secretara de stat pentru tineret, care a adoptat o linie atât de dură împotriva „culturii woke” încât nu ezită s-o asemuiască cu pericolul extremei drepte.
Preocuparea cu privire la woke e împărtășită de întreg spectrul politic. Dacă Anne Hidalgo, primarul Parisului și candidata socialiștilor la președinție, a promis că „nu va folosi în campanie «wokeism»-ul”, Éric Zemmour – un potențial candidat la președinție cunoscut pentru opiniile sale de extrema dreaptă și condamnat în mai multe rânduri pentru afirmații rasiste – își avertizează publicul în privința „pericolelor «wokeism»-ului în companiile franceze”.
Xavier Bertrand, liderul dreptei, cataloghează „wokeism”-ul drept „o otravă fără pereche pentru societate”. Dacă cuvântul „woke” reflectă o realitate politică în SUA și era menit inițial a evidenția necesitatea de a se exprima conștientizarea inegalităților rasiale și, în sens mai larg, sociale, în contextul francez el nu are un înțeles precis. Un sondaj realizat în februarie arată că numai 6% dintre francezi consideră că știu ce înseamnă „gândirea woke”, pe când 86% din respondenți nici nu auziseră vreodată termenul.
Ministrul francez despre „wokeism”: Înseamnă abolirea trecutului, duce către totalitarism
Luarea cu „copy/paste” a conceptului și aplicarea lui în contextul francez a dus la o situație absurdă: „woke” a căpătat o conotație negativă, deși niciunul dintre personajele acuzate că sunt „woke” nu și-au asumat vreodată „wokeism”-ul. Și niciunul dintre acuzatori nu pare a fi capabil să-i confere o definiție acceptabilă.
Blanquer îl prezintă drept „noul obscurantism”. Atunci când îl descrie, el afirmă că „distrugerea de statui, acuzarea tuturor personajelor istorice […] sunt absurde și periculoase. Înseamnă abolirea trecutului. […] El pregătește pașii către totalitarism”. Această descriere scandaloasă servește unui alt scop.
Combaterea „wokeism”-ului este un pretext pentru discreditarea activiștilor și celor preocupați de justiția socială, mai ales a celor care lucrează asupra chestiunilor privind rasa și genurile, și pentru infirmarea legitimității muncii lor.
Atunci când a anunțat lansarea Laboratorului său, Blanquer a simțit nevoia să precizeze că printre membrii lui se numără o feministă „care întruchipează feminismul republican opus războiului sexual”, precum și un „personaj al luptei antirasiste care nu ține cont de culoarea pielii”. Cum e posibil să fii feministă sau antirasist și concomitent să ignori rasa ori să nu observi că sexismul e legat inerent de patriarhie și de violența bazată pe gen? Acest lucru înseamnă practic că misiunea instituției este să se opună modalităților prin care spațiul public francez a fost în sfârșit în măsură să facă loc unora dintre cei care luptă spunându-le pe nume opresiunilor, celor care le comit și privilegiilor care derivă din ele. Într-o epocă post-#MeToo și Black Lives Matter, într-o vreme în care clima se află în centrul problemelor care-i mobilizează pe tineri, „anti-wokeism”-ul este de fapt o modalitate prin care elita își poate conserva statutul.
Împreună cu ministrul educației din Quebec, Jean-François Roberge, Blanquer a publicat recent un editorial care pledează pentru salvarea „școlii de cultura anulării, o ideologie și niște metode importate direct din anumite campusuri americane și care sunt extrem de îndepărtate de valorile respectului și toleranței, pe care se bazează fundațiile democrațiilor noastre”.
Însă adevăratele probleme cu care se confruntă învățământul sunt mult mai concrete. Dacă 81% din părinți sunt îngrijorați de timpul pierdut de copiii lor la școală, acest lucru nu se datorează „wokeism”-ului, ci pandemiei. Cei mai mulți părinți au dubii serioase în privința capacității guvernului de a soluționa problema. Și există mai multe studii care arată că tinerii au de suferit mult din cauza unor probleme precum sănătatea mentală, abandonul școlar și sărăcia.
Principalul pericol ideologic în Franța este extrema dreaptă. Începând din 2014, țara noastră este cea care trimite cei mai mulți deputați de extrema dreaptă în Parlamentul European. La nivel național, extrema dreaptă n-a mai fost nicicând atât de aproape de puterea prezidențială. Așadar, atacarea oamenilor cărora le pasă de justiția socială și care nu dețin nici o putere reală – în loc de a ataca amenințarea reală la adresa valorilor noastre – este o absurditate.
A contesta echilibrul puterilor și a cere ca republica să-și îndeplinească promisiunile e cel mai neînsemnat lucru pe care-l pot face așa-zișii „woke” – și ei ar trebui aplaudați pentru că-și țin ochii deschiși în privința nedreptăților.
[Articol de Rokhaya Diallo, jurnalistă franceză]
