Connect with us

Actualitate

VIDEO Președintele Biden a adus un omagiu veteranilor americani, de ziua lor – International

Publicat

pe

Preşedintele american Joe Biden a adus un omagiu joi veteranilor, pe care i-a numit „stâlpii Americii”, într-o ceremonie desfăşurată la cimitirul militar Arlington din suburbia Washingtonului care a marcat centenarul înmormântării soldatului necunoscut, informează AFP citată de Agerpres.

„Sunteţi coloana vertebrală a Americii, stâlpul ei”, a declarat preşedintele SUA, după care a onorat memoria generalului Colin Powell, decedat pe 18 octombrie, „un fiu de imigranţi devenit şef de stat major şi secretar de stat, un bărbat care a câştigat respectul poporului american pentru abilităţile sale de lider, în uniformă şi după”.

Criticat puternic de foşti luptători în războiul din Afganistan pentru retragerea haotică din Kabul la sfârşitul lunii august, după 20 de ani de intervenţie militară antijihadistă, Joe Biden a amintit că „timp de două decenii, viaţa soldaţilor noştri, a veteranilor noştri şi a familiilor lor au fost modelate de conflictele din Irak şi Afganistan”.

„După 11 septembrie, sute de mii de americani au servit în armată. Mulţi sunt şi astăzi în pericol şi nu trebuie să îi uităm”, a amintit preşedintele, referindu-se la soldaţii americani care sunt încă dislocaţi în Irak şi în estul Siriei pentru a lupta împotriva jihadiştilor care aparţin grupării Stat Islamic.

Preşedintele SUA, al cărui fiu Beau a luptat în Irak înainte de a deceda în urma unei tumori pe creier, şi-a amintit că în timpul misiunii lor, „mulţi veterani, familiile şi îngrijitorii lor au trăit iadul”.

Preşedintele american a depus o coroană de flori pe mormântul accesibil publicului în ultimele zile pentru prima dată după o sută de ani. Obligaţi, de obicei, să păstreze distanţa faţă de acest monument imaculat ridicat pe înălţimile cimitirului Arlington, mii de americani au depus flori la poalele mausoleului încă de la începutul săptămânii.

Soldaţi americani îmbrăcaţi în uniforme de epocă au defilat pe aleile perfect simetrice ale cimitirului pentru a marca centenarul omagiului adus primului soldat necunoscut care a murit pe un câmp de luptă francez în timpul Primului Război Mondial care s-a încheiat la 11 noiembrie 1918.

Ulterior, alţi doi soldaţi necunoscuţi i s-au alăturat în acest mausoleu: un soldat ucis în al Doilea Război Mondial şi un altul în Războiul din Coreea. Un al patrulea soldat necunoscut, ucis în timpul războiului din Vietnam, a fost înmormântat în aceeaşi loc, dar mai târziu rămăşiţele sale au fost identificate şi a fost exhumat şi îngropat în Missouri, conform dorinţelor familiei sale.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul