Actualitate
Politicieni de top şi oameni de afaceri încearcă să atace DNA
Atacurile la adresa DNA au devenit de notorietate internaţională, stârnind interes şi peste graniţele ţării. Astfel, Financial Times dedică un articol scandalului DNA în care arată că punctul de vedere prezentat de Codruţa Kovesi în curajoasa conferinţă de presă, pe care a susţinut-o săptămâna trecută, reflectă şi preocupările din ce în ce mai mari ale Bruxelles-ului faţă de schimbările de legislaţie de la Bucureşti, în condiţiile în care Comisia Europeană a avut deja ciocniri.
FT arată, în articolul preluat de Hotnews, că Laura Codruţa Kovesi acuză politicieni de top şi oameni de afaceri că încearcă să submineze instituţia pe care o conduce, într-un moment în care Bucureştiul a devenit cel mai recent punct pe lista preocupărilor Bruxelles-ului privind supremaţia legii în Europa de Est. Kovesi mai explică pentru publicaţia americană, că vârtejul speculaţiilor despre viitorul DNA este rezultatul unui „atac real”, care a fost lansat de oameni de afaceri şi de politicieni care doresc subminarea instituţiei.
„Există o campanie de calomniere împotriva instituţiei noastre care are loc aproape zilnic”, a declarat Kovesi.
Şefa DNA a mai explicat pentru FT că modificările care vizează legislaţia anticorupţie şi sistemul judiciar vor avea un „impact negativ foarte grav asupra eficientei combaterii corupţiei.”
„Mă îndoiesc că vor mai exista investigaţii serioase care implică înalţi funcţionari, persoane cu funcţii înalte în stat”, mai declară Kovesi.(Corina U.).
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 7 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



