Connect with us

Actualitate

Revoltaţi, poliţiştii o critică dur pe Carmen Dan

Publicat

pe

În timp ce indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică, respectiv parlamentari, miniştri, primari, secretari de stat etc. se determină prin înmulţirea unor coeficienţi de ierarhizare cu salariul de bază minim brut pe ţară, respectiv 1900 lei, când vine vorba de poliţişti, acestora li se calculează salariile de funcţie înmulţind coeficienţii de ierarhizare cu o valoare de referinţă de doar 197,33 lei, atrage atenţia Sindicatul Poliţiştilor Diamantul.

Redăm postarea sindicatului Diamantul pe acest subiect:

„Buna credinţă a ministrului Carmen Dan nu se măsoară în intensitatea efectului dramatic al apariţiilor şi declaraţiilor sale publice. Acestea denotă doar că doamna ministru a luat nişte lecţii bune de manipulare a maselor. Ba chiar suspectăm că a luat şi nişte lecţii de actorie, din cauza ochilor umezi şi intensităţii emoţionale cu care îşi rosteşte declaraţiile publice!

Pentru un observator de inteligenţă şi cultură medie, buna credinţa se va dovedi doar dacă ministrul şi ministerul renunţă la valoarea de referinţă de 197,33 lei. Şi asta cât mai repede! asta e urgenţa zero pentru poliţişti!

Pentru poliţişti, salariul de funcţie (elementul de bază al salariului lunar, la care se raportează toate sporurile) se obţine teoretic prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare cu o valoare de referinţă.

Valoarea de referinţă utilizată pentru calculul salariilor poliţiştilor, inclusiv în anul 2018, este 197,33 lei, conţinută de Ordonanţa simplă de Guvern nr. 38/2003 şi abrogată prin Legea 330/2009 de la 1 ianuarie 2010.

De abia începând cu anul 2023 (!), salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. (art.12 din Legea 153 din 2017).

Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică ( parlamentari, miniştri, primari, secretari de stat, etc) se determină prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. (art.13 din Legea 153 din 2017).

În 2018, salariul minim brut pe economie este 1900 lei, de circa 10 ori mai mare decât valoarea de referinţă de 197,33 lei utilizată pentru poliţişti, în ciuda faptului că este abrogată de 8 ani.

SPR Diamantul a declanşat o serie de procese (cele cu diferenţele la HG 1/2017) prin care urmărim şi să anihilăm această valoare de 197, 33 lei, în faţa Curţii Constituţionale, pentru că noi am realizat că PSD nu are nici o intenţie să aducă poliţiştii, în rândul lumii, pe chestiunea salarizării.

Până atunci, Carmen Dan, bine instruită de partid şi care primeşte remuneraţie ca ministru, 10,5 x 1900 lei/luna, când nu vă arată morcovul cu anul 2022 în care veţi avea salarii mari, vă aruncă praf în ochi, ba cu pedofilul, ba cu evaluarea psihologică, ba cu orice alt subiect mic dar de natură şa va abată atenţia de la problemele cu adevărat mari şi generale cu care se confrunta poliţia română.

Trebuie să nu uiţi, poliţistule, că din 2010 până în prezent, nici o lege de salarizare şi care promitea mărirea salariilor la poliţişti, nu a fost pusă integral în aplicare! Lipsa de bani la buget, cică! Şi aşa, ai fost aburit 8 ani, de guvernările de toate culorile, până când ai ajuns să fii bucuros că primeşti salariul minim pe economie (cu sume compensatorii incluse) norma de hrană şi echipament!

Nu avem nici un motiv să credem că actualii guvernanţi vor reuşi să pună legea 153 din 2017, în aplicare„, scriu reprezentanţii Diamantul. (Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized3 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized6 zile ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse6 zile ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized7 zile ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

DiverseO săptămână ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

DiverseO săptămână ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casinoO săptămână ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO săptămână ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::PhotographyO săptămână ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

ActualitateO săptămână ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri locale2 săptămâni ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

Actualitate2 săptămâni ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social2 săptămâni ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized2 săptămâni ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Top Stiri Comisarul