Connect with us

Actualitate

G7 vrea să prezinte un front unit în faţa ”agresorilor lumii” – International

Publicat

pe

Miniştrii afacerilor externe din grupul ţărilor celor mai industrializate ale lumii, G7, s-au reunit sâmbătă la Liverpool, în nordul Angliei, pentru a-şi demonstra unitatea faţă de „agresorii lumii” şi a denunţa totodată manevrele Rusiei la frontiera ucraineană, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Trebuie să ne strângem cu fermitate pentru a face faţă agresorilor care încearcă să limiteze terenul libertăţii şi al democraţiei”, a declarat şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, a cărei ţară deţine preşedinţia G7, la deschiderea acestei reuniuni de două zile. „Pentru aceasta, trebuie să vorbim neapărat pe o singură voce”, a adăugat ea, făcând apel la reflecţie pentru „a reduce dependenţa strategică” şi a consolida „arhitectura de securitate” a marilor puteri, care îşi revendică apartenenţa la tabăra democratică, faţă de „regimuri autoritare”.

Cu toate că Truss nu a numit adversarii, declaraţiile ei se înscriu în voinţa, îndeosebi a SUA, de a face ca G7 să participe la strategia occidentală menită să contracareze ambiţiile Chinei pe scena mondială.

Însă momentan, un alt rival este cu siguranţă în vizor, potrivit AFP: Moscova, pe care Washingtonul, europenii şi Kievul o acuză de mai multe săptămâni că se pregăteşte de o posibilă invazie a Ucrainei, lucru dezminţit de Kremlin.

Truss a vorbit despre necesitatea unui „front unit împotriva agresiunii ruse” şi cu noua şefă a diplomaţiei germane, Annalena Baerbock. Aceasta din urmă şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, „au convenit că un răspuns ferm va fi necesar în caz de escaladă din partea Moscovei”, potrivit diplomaţiei americane.

Şefii diplomaţiei din Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit urmează să abordeze şi alte crize în desfăşurare, îndeosebi situaţia din Myanmar, după lovitura de stat militară din 1 februarie şi recenta condamnare la închisoare a fostei lidere de facto a ţării, Aung San Suu Kyi.

Totodată, miniştrii de externe din G7 urmează să facă apel la Iran să pună capăt escaladei nucleare.

Pentru Liz Truss, „frontul unit” în faţa regimurilor totalitare trece şi prin aprofundarea legăturilor economice între ţările democratice.

„Trebuie să câştigăm lupta tehnologiilor”, „asigurându-ne că normele noastre tehnologice sunt stabilite de către aceia care cred în libertate şi democraţie”, a pledat ea, într-o nouă aluzie la Beijing.

În acest sfârşit de săptămână, şefii diplomaţiilor din G7 urmează să participe la reuniuni extinse cu omologii lor din UE, Coreea de Sud şi Australia.

Duminică, Liz Truss va organiza sesiuni plenare privind securitatea sanitară mondială, precum şi asupra regiunii indo-pacifice. Miniştrii de externe din cadrul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) vor participa în premieră la o reuniune G7.

Pe de altă parte, odată încheiat summitul G7 din Liverpool, secretarul de stat american urmează să se deplaseze în Indonezia, Malaezia şi Thailanda în cadrul unui turneu care are ca scop să sublinieze importanţa acestei zone în centrul strategiei anti-China a SUA, potrivit AFP.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul