Connect with us

Actualitate

După ce Parlamentul va readopta legile Justiţiei, cei de la USR intenţionează să le contestate din nou la Curtea Constituţională.

Publicat

pe

Curtea Constituţională a respins miercuri, ca inadmisibile, sesizările depuse de Uniunea Salvaţi România împotriva modificărilor aduse celor trei legi ale justiţiei, însă partidul condus de Dan Barna anunţă că nu va ceda aşa uşor.

USR a arătat că decizia CCR vine după ce Uniunea a depus trei noi sesizări care conţin motive de neconstituţionalitate suplimentare faţă de cele invocate anterior de Înalta Curte şi PNL.

Printre altele, USR a opinat că cele trei legi au fost adoptate cu încălcarea principiului bicameralismului, a principiului respectării legii, precum şi a obligaţiilor rezultate din aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene. De asemenea, s-a evidenţiat faptul că în cazul uneia dintre aceste legi a fost încălcată şi ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului.

„S-au respins toate trei ca inadmisibile. Cele care privesc statutul magistratului şi CSM (Legile 303 şi 317/2004 – n.r.) – pentru neîntrunirea numărului de parlamentari necesar pentru sesizare. Aveam 48, doi din altă parte care, însă, semnaseră şi la altă sesizare. Cu privire la organizarea judecătorească, Legea 304, s-a respins pentru depăşirea termenului înăuntrul căruia se poate face sesizarea. După legea noastră, sesizarea se poate face în două sau cinci zile, în funcţie dacă este de urgenţă sau nu. S-a făcut după o lună şi ceva”, a declarat Valer Dorneanu, preşedintele CCR.

USR consideră că CCR şi-a contrazis propria jurisprudenţă pentru a evita să judece sesizările depuse pe 22 ianuarie. Astfel, într-o serie întreagă de decizii anterioare, poziţia exprimată de CCR în legătură cu termenul de depunere a sesizărilor a fost cea exprimată recent prin Decizia nr. 767/2016:

„Chiar dacă sesizarea nu a fost depusă la Curtea Constituţională în interiorul termenului de protecţie, ea îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la obiectul controlului de constituţionalitate (legea nepromulgată încă), întrucât nici Constituţia şi nici Legea nr. 47/1992 nu reglementează obligativitatea introducerii obiecţiei de neconstituţionalitate în interiorul termenului de protecţie. Neintroducerea obiecţiei în acest termen nu are, aşadar, drept consecinţă decăderea titularilor din dreptul de a sesiza Curtea Constituţională, aceştia putând formula sesizări, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, sub condiţia ca legea să nu fi fost încă promulgată.”

Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, deşi obiecţia de neconstituţionalitate nu a fost formulată în termenul de protecţie, aceasta viza o lege nepromulgată încă. O atare situaţie nu este o abatere de la regularitatea sesizării Curţii Constituţionale, titularii dreptului de sesizare putând să sesizeze Curtea oricând înainte de emiterea decretului de promulgare. Faptul că legiuitorul a reglementat în Legea nr. 47/1992 un termen de protecţie are semnificaţia unei garanţii asociate dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale care implică o interdicţie totală de a se promulga legea în acest termen. Însă, termenul menţionat nu poate fi calificat ca fiind unul de decădere în sensul că numai în acest termen se pot formula obiecţii de neconstituţionalitate; formulând obiecţia în afara termenului, autorul acesteia se expune posibilităţii ca, până la data formulării ei, Preşedintele să promulge legea (…).

De asemenea, prin Decizia nr. 89/2017, Curtea Constituţională a stabilit că „termenele cuprinse la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, astfel încât nu există nicio sancţiune dacă instanţa constituţională este sesizată după expirarea acestora. În exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, esenţial este ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituţională”. Soluţii similare au mai fost date şi prin Decizia nr. 718/2017, Decizia nr. 975/2010, Decizia nr. 1612/2010, etc.

Aşadar, USR a afirmat că atâta vreme cât legile se aflau încă în verificarea de constituţionalitate şi nu ajunseseră la promulgare, ele puteau fi atacate la CCR. Ca urmare a admiterii parţiale a sesizărilor ÎCCJ, legile vor fi retrimise Parlamentului pentru a fi puse în acord cu deciziile CCR, după care vor fi readoptate şi vor putea fi contestate din nou, opţiune pe care USR şi-o păstrează, deoarece CCR nu a judecat fondul sesizărilor depuse de noi.

„Sperăm într-o mai bună colaborare cu PNL în vederea obţinerii semnăturilor necesare pentru a putea să depunem o nouă sesizare la CCR după revotarea legilor în Parlament, ocazie cu care curtea să judece pe fond motivele expuse de noi”, a declarat Stelian Ion, deputat USR şi membru în Comisia Juridică.(Neagu Monica).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul