Connect with us

Actualitate

De ce faimoasele trenuri germane întârzie mai mult ca niciodată – Industrie Feroviara

Publicat

pe

”Dacă vrei eficiență germană, du-te în Elveția”, spune o glumă. iar cele mai recente date publicate de Deutsche Bahn îi dau dreptate, fiindcă anul trecut un sfert dintre trenurile de lungă distanță au avut întârziere. Sunt mai multe cauze ale creșterii întârzierilor, iar ele țin de criza Covid, de investiții insuficiente și de priorități politice. Chiar și așa, sectorul auto german rămâne unul dintre cele mai grozave din lume.

În 2020 datele Deutsche Bahn arătau că 82% dintre trenurile de lungă distanță ICE și IC au fost punctuale, iar în 2021 procentul trenurilor punctuale a scăzut la 75%.

Deutsche Bahn spune că printre cauze se numără inundațiile foarte grave din iulie, care au produs pagube de peste un miliard de euro în infrastructură, dar compania exemplifică și cu greva din august care a generat pierderi zilnice de 100 milioane euro.

Compania de stat, cea mai mare companie feroviară europeană, spune că întârzierile s-au înmulțit și fiindcă au fost mult mai multe șantiere feroviare în 2021, după ce lucrări care erau programate pentru 2020 nu s-au mai efectuat din cauza pandemiei.

Criza Covid a fost dezastruoasă pentru bugetul Deutsche Bahn care în cele 18 luni, din martie 2020 până în septembrie 2021, a acumulat pierderi de peste 4 miliarde euro din cauza scăderii numărului de călători.

Sunt însă și alte cauze, iar una ține de faptul că, deși se alocă multe miliarde euro pentru sectorul feroviar în fiecare an, tot nu este suficient. Mai mult, unii spun că administrația fostului cancelar Angela Merkel a privilegiat sectorul auto în detrimentul celui feroviar.

În sectorul auto german lucrează 800.000 de oameni și este o mare îngrijorare, fiindcă trecerea accelerată la mașinile 100% electrice poate însemna și disponibilizări de peste 100.000 de oameni în următorii ani, deoarece mașinile electrice au mai puține componente. Unele fabrici de componente pur și simplu își vor pierde obiectul producției dacă nu se va găsi o soluție.

Evident că, în ciuda întârzierilor, sectorul feroviar german rămâne mult peste cel din alte țări europene și nu trebuie considerat că este în criză, ci doar că nu este atât de ”ideal” cum este privit din afară.

Germanii au proiecte care au suferit amânări incredibile, iar cel mai celebru este aeroportul Berlin Brandenburg care s-a deschis în octombrie 2020. Echivalentul feroviar este proiectul Stuttgart 21 care propunea schimbări uriașe în centrul orașului, prin transformarea gării centrale într-un hub subteran pentru trenurile de mare viteză. Proiectul este departe de a fi terminat și și-a depășit bugetul cu 2 miliarde euro.

Sursa: Deutsche Welle

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized3 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul