Odată cu debutul anului 2022, Franța a preluat conducerea troicii care prezidează Consiliul Uniunii Europene, alături de Cehia și Suedia. Momentul i-a prilejuit președintelui Emmanuel Macron o efuziune de optimism în discursul de Anul Nou, dar a fost marcat și de reacțiile radicalilor de dreapta, care au cerut ca steagul Uniunii să fie coborât imediat de pe Arcul de Triumf, iar guvernul francez a fost nevoit să se execute.
Și uite așa, avertismentul de anul trecut al multor observatorii politici francezi, privind dificultățile pe care le va avea Macron în încercarea de a se folosi de președinția Consiliului UE pentru a câștiga puncte electorale în perspectiva alegerilor din aprilie ac., s-a dovedit întemeiat.
Pierre Lellouche, fost secretar de stat în mandatul lui Sarkozy, a tras printre cei dintâi concluzia ce se află pe buzele multora: Emmanuel Macron „… riscă să plătească foarte mult pentru această greșeală, pe toată durata campaniei prezidențiale, în care a sperat ca Europa să fie unul dintre principalele motoare”[1].
Există și voci care încearcă să-l înțeleagă pe Emmanuel Macron, care nu poate, fie și sub sancțiunea unei campanii electorale care riscă să se transforme într-un coșmar, să nu rămână consecvent politicii sale pro-unioniste, cu accentul pe adâncirea integrării pentru a servi creșterii rezilienței unionale și a fortificării poziției de actor global semnificativ, alături de Statele Unite și China.
Filosoful Bernard-Henri Lévy, în paginile revistei Le Point, după cum dezvăluie RFI, este unul dintre cei care a încercat să înțeleagă poziția lui Emmanuel Macron și vede în arborarea drapelului unional pe Arcul de Triumf o declarație în favoarea unei Uniuni puternice.
„Steagul european nu șterge și nu trădează nimic!”, consideră Lévy. „Națiunea franceză în aceste prime zile ale anului 2022, se confruntă cu o situație care nu seamănă cu cea în care s-a aflat ultima dată, în urmă cu treisprezece ani, când a avut onoarea să-și asume această președinție europeană. Putin amenință cu invadarea Ucrainei. Iar realitatea strategică a acestui început de 2022 este aceasta: dacă există o amenințare existențială care cântărește asupra vechilor națiuni ale Europei, dacă Ungaria, Polonia sau țările baltice au motive să-și facă griji cu privire la suveranitatea lor și dacă țările pot, la fel ca Germania sau Franța, să nutrească îndoieli cu privire la sustenabilitatea, de exemplu, a aprovizionării lor cu energie (…).
Nici pentru că există prea multe prenume străine în familiile sale și prea mulți nefericiți care mor de frig în pădurile învecinate. Ci pentru că sunt, la granițele ei, tirani care îi urăsc civilizația, vor distrugerea ei și nu ar avea nicio ezitare în a o realiza. Iar realitatea strategică este că, în fața acestor puteri, avem doar o posibilă contra-putere: unirea forțelor noastre, punerea în comun a resurselor noastre și marea alianță a celor 27 de state ale noastre.”
La Forumul de dialog European House – Ambrosetti (septembrie 2021), ministrul francez al finanțelor și economiei Bruno Le Maire prefigura astfel ambițiile guvernului francez pentru Europa[2]:
(i) „Vrem să ne batem pentru o Europă care își ocupă locul de mare putere în lume, alături de Statele Unite și de China (…) și care apără un anumit număr de valori”, așa cum sunt „solidaritatea între națiuni” sau „un model de dezvoltare economică respectuos cu mediul”;
(ii) „Nu există suveranitate politică fără suveranitate tehnologică. Nu putem fi suverani din punct de vedere politic când depindem de străinătate pentru semiconductori, baterii electrice sau spațiu. (…) Trebuie să construim această independență europeană prin relocalizarea producțiilor industriale și prin construirea de noi rețele de merit în sectoare precum hidrogenul, inteligența artificială, bateriile electrice, biotehnologiile sau sănătatea”;
(iii) „Europa trebuie să devină superputerea numărul trei, în afară de China și de Statele Unite. Haideți să deschidem ochii, ne confruntăm cu amenințări și nu ne mai putem baza pe protecția Statelor Unite. (…) Afganistanul este un semnal de alarmă!”
MESAJUL DIN 9 DECEMBRIE – RELANSARE, PUTERE, APARTENENȚĂ
Emmanuel Macron este un politician consecvent și coerent în doctrină și acțiune și chiar dacă îi este imposibil să-i mulțumească pe toți francezii, el este totuși un „naționalist”, doar că de un tip cu totul nou: este dedicat unei „națiuni europene” a viitorului, în care francezii ocupă, prin trăsăturile lor proprii, un loc de frunte.
Este un europenist rafinat, inovativ și perfect capabil să inspire, prin urmare nu este nimic nefiresc să joace cartea europeană inclusiv în campania electorală pentru prezidențialele din aprilie ac.. Pentru că, afișând această latură a mandatului său, este absolut credibil în fața francezilor și poate performa fără emoții.
Există și un risc în jocul cărții europene? Sigur că da. Dar lui Macron îi place să își asume un astfel de risc, pe care și-l calculează cu atenție. Dovadă că un sondaj recent[3] îl plasează ca favorit atât în primul tur al alegerilor, cât și în al doilea.
Sondajul online realizat de Harris Interactive Research Services, la comanda publicației economice Challenges, îl plasează pe Emmanuel Macron cu un scor de 24% ca fiind primul clasat pentru turul al doilea al alegerilor.
Mai departe, dacă în turul al doilea ar concura cu Valérie Pécresse, ar obține victoria cu un scor de 51%; într-o eventuală confruntare cu Marine LePen victoria ar fi mai lejeră, cu un scor de 55%, în timp ce confruntarea cu Éric Zemmour se anunță a fi cea mai ușoară, cu o victorie la 61%.
De pe această platformă promițătoare, Președinția franceză și-a prezentat prioritățile pentru mandatul său de șase luni la Consiliul Uniunii Europene la începutul lunii decembrie 2021, prilej cu care președintele Emmanuel Macron a formulat câteva idei în mesajul sau de deschidere[4]:
„Este timpul Europei acum. Confruntată cu provocările pandemice și economice, cu recrudescența agresivității unor mari puteri și consecințele schimbărilor climatice, doar o Europă unită poate oferi răspunsul cel mai bun în caz de nevoie.
Uniunea noastră nu a reușit niciodată să fie mai credibilă decât atunci când și-a apărat solidar valorile și interesele: criza Covid-19 și consecințele sale au dovedit cu prisosință acest lucru. În această criză Europa a fost capabilă să facă față provocărilor rămânând fidelă propriului său model de funcționare. (…)
Începând cu 1 ianuarie, pentru șase luni Franța va deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Responsabilitatea de a finaliza unele proiecte și legi pentru Uniune este întâi de toate o sarcină pe care ne-o asumăm cu mândrie. Suntem mândri să putem spune că ‘acționăm ca europeni dedicați’.
Prin declarații și acțiuni, Franța se pregătește încă din 2017 pentru a prelua această președinție. Europenii nu se mai plâng acum că Europa face prea mult, ci că Europa face prea puțin pentru ei.
Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană a urmărit în ultimii patru ani o agendă de constantă creștere a integrării: economic, prin îndatorarea comună; în chestiuni de protecția mediului, prin neutralitatea climatică până în 2050; în chestiuni de apărare, printr-un buget comun; în domeniul social, prin revizuirea directivei privind lucrătorii. Europa își ia astfel soarta în propriile-i mâini.
Această agendă a integrării și suveranității va fi accelerată sub președinția franceză. Europa trebuie să se ridice la înălțimea provocărilor de care are parte, în plan economic, educațional, militar și al migrației. (…)
Președinția Consiliului Uniunii Europene va fi în același timp o oportunitate și pentru Franța însăși. În lunile ce vor veni va trebui să dezbatem împreună despre punctele tari și cele slabe ale Uniunii, ce lipsește și să decidem ce ar fi de făcut. Sute de evenimente, conferințe, ateliere de creație, dezbateri, filme, activități colective vor fi organizate în întreaga țară pentru a aduce Europa la noi acasă.
În fine, președinția franceză va fi momentul potrivit pentru a privi spre viitor. Trebuie să rezolvăm chestiunile presante, dar în același timp trebuie să lansăm noi proiecte europene în cadrul de dezbatere al Conferinței pentru Viitorul Europei, proiecte pentru tinerii europeni, pentru protejarea democrațiilor noastre și a valorilor europene, pentru întărirea sentimentului european de comuniune istorică și culturală.”
Prioritățile președinției franceze ale Consiliului Uniunii Europene au fost așezate astfel sub tripticul: relansare, putere, apartenență. Mai departe, pentru a conferi consistență acestor ambiții, Emmanuel Macron și guvernul său și-au propus să acționeze prioritar în următoarele direcții: (i) suveranitatea europeană, (ii) un nou model european; (iii) Africa și Balcanii de Vest; (iv) agenda climatică; (v) digitalizarea și (vi) Europa umanistă.
PRIORITĂȚILE
În principiu, prioritățile Președinției franceze se grupează în trei domenii majore[5]: (i) Europa suverană; (ii) Europa socio-economică – un nou model european de creștere și (iii) Europa umanistă.
Europa suverană vizează protecția frontierelor externe, protecția împotriva amenințărilor hibride și combaterea migrației ilegale. Accentul va fi plasat, de asemenea, pe relațiile cu vecinătatea Uniunii, un rol de prim rang revenind relației cu Africa și Balcanii de Vest.
Europa socio-economică se referă la demersurile în planul schimbărilor climatice, precum și la tranziția digitală, procese care vor genera transformări în toate sectoarele de producție. Obiectivele legate de stimularea inovării sunt direct legate de creșterea economică și de crearea de locuri de muncă. În sectorul social, potrivit obiectivelor formulate, este esențială capacitatea Uniunii de a propune locuri de muncă de calitate și mai bine plătite.
Europa umanistă include obiective referitoare la Conferința privind viitorul Europei, valorile europene și statul de drept, precum și istorie și cultură europeană.
Suveranitatea europeană
• Un mai bun control al frontierelor externe ale Uniunii, crearea Mecanismului de Sprijin de Urgență la Frontiera Externă, cu sprijinul agenției FRONTEX;
• Reformarea Spațiului Schengen, care ar urma să fie organizat asemeni zonei euro, cu o conducere politică și întruniri periodice ale miniștrilor de profil din Statele Membre;
• Progrese semnificative privind noul Pact privind Migrația și Azilul în Uniune;
• Progrese în domeniul apărării comune, pe dosarele privind aspectele operaționale.
Un nou model pentru Europa
• Uniunea Europeană trebuie să fie capabilă să creeze cât mai multe locuri de muncă, dar nu în orice domeniu, ci în domeniile care să permită relansarea și reziliența Statelor Membre;
• Directiva privind salariul minim în Uniune este o prioritate;
• Revigorarea industriilor europene, în special în sectoarele cheie: producția de hidrogen, de baterii, de semiconductori, industria de apărare, sănătatea și cultura;
• Consolidarea lanțurilor europene de aprovizionare.
Africa și Balcanii de Vest
• Un nou acord (The New Deal) cu statele continentului african, în condițiile în care consolidarea legăturii Europa – Africa trebuie să devină unul din cele mai mari proiecte unionale pentru următorii zece ani;
• În condițiile în care Uniunea are o responsabilitate aparte față de zona Balcanilor de Vest, președinția franceză își propune să sprijine statele din zonă pentru a-și clarifica prioritățile și poziția față de o posibilă integrare cu Uniunea.
Agenda climatică
• Abordarea prioritară a dosarului privind Mecanismul de Reglare Transfrontalieră a Carbonului, care să permită Europei să își mențină competitivitatea în piață, din perspectiva implementării Agendei Neutralității Climatice.
Digitalizarea
• Finalizarea Regulamentelor europene privind Piețele Digitale și Serviciile Digitale.
Europa umanistă
• Vocația umanistă a Europei trebuie să se materializeze (și) prin faptul că aceste valori devin accesibile, confortabile și vor fi integrate de cetățeanul european obișnuit. Una din căi este implicarea cetățenilor în agenda Conferinței privind Viitorul Europei: închiderea conferinței, în mai 2022, va marca de fapt începutul procesului de refondare a unei Uniuni aparținând cetățenilor săi.
Să-i urăm Franței și Troicii pe care o formează alături de Cehia și Suedia mult succes. Ca cetățeni europeni, în aceste vremuri tulburi, nici nu putem dori altceva decât ca proiectul unional să devină tot mai robust și mai promițător pentru europeni, un model pentru întreaga lume.
Nu de alta, dar lumea are la acest moment dificultăți în a-și găsi busola, așa cum vedem cu toții. Și nu este cazul să devenim ezitanți, pentru că numai împreună însemnăm ceva în lume, separați suntem victime sigure. Împreună avem o șansă și ar fi păcat să o ratăm, pe mâna unor vântură-țară deghizați în apărători ai „popoarelor” și „adevăratelor” lor interese.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
