Actualitate
Fitch a îngropat și mai tare ratingul Turciei în categoria ”Junk”
Agenţia de rating financiar Fitch a retrogradat Turcia într-o zonă inferioară a categoriei „junk” (-nerecomandat pentru investiţii), justificându-și decizia prin vulnerabilitatea ţării în faţa inflaţiei ridicate, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Istanbul, TurciaFoto: Serkan Senturk/ZUMA Wire/ Profimedia
Fitch a informat că a coborât ratingul suveran al Turciei de la „BB minus” până la „B plus”, adică cu patru trepte sub nivelul „investment grade” (-recomandat pentru investiţii-nr.).
În urma acestei decizii, ratingul de ţară al Turciei este la egalitate cu cel al Egiptului şi Bahreinului. În plus, perspectiva asociată ratingului Turciei este una „negativă”, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă în perioada următoare.
„Mixul expansionist de politică monetară (care include dobânzi reale negative semnificative) ar putea consolida inflaţia la niveluri ridicate, creşte expunerea finanţelor publice la deprecierea cursului de schimb şi inflaţie şi eventual ar afecta încrederea internă şi realimenta presiunile la adresa rezervelor internaţionale”, a informat Fitch într-un comunicat de presă.
Fitch se aşteaptă ca inflaţia în Turcia să ajungă la 38% la finele lui 2022, şi pe parcursul acestui an rata medie a inflaţiei să fie de 41%, aceasta fiind a doua cea mai ridicată inflaţie înregistrată de toate statele cărora Fitch le acordă un rating suveran.
Ca urmare a presiunilor venite de la preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în a doua parte a anului trecut Banca Centrală a Turciei a început să reducă semnificativ dobânda de politică monetară, adică exact opusul a ceea ce recomandă economiştii pentru a proteja monedele de presiunile globale ale preţurilor.
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 3 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



