Actualitate
VIDEO Suspendare pe viață pentru un hocheist din SUA
Paul Halloran, hocheist din United States Premier Hockey League (USPHL), competiție sportivă americană de tineret, a fost suspendat pe viață după ce a lovit un arbitru.
Meci de hocheiFoto: iihf.com
Incidentul a avut loc în prima repriză a jocului South Shore Kings – Wilkes-Barre Scranton Knights, după ce Halloran, în vârstă de 20 de ani, şi arbitrul, s-au ciocnit în faţa băncilor ambelor echipe.
Arbitrul l-a eliminat pe Halloran, moment în care jucătorul i-a aplicat un pumn în faţă oficialului, doborându-l la pământ.
Halloran a fost oprit doar de intervenţia altor doi oficiali de pe gheaţă, care l-au imobilizat şi l-au scos de pe teren. Jucătorul a fost suspendat pe viaţă din competiție.
În plus, tânărul hocheist a intrat şi în atenţia poliţiei, care a deschis o anchetă în acest caz.
Halloran era la primul său sezon în USPHL, în care a marcat 15 goluri și a oferit 13 pase decisive în 39 de jocuri, scrie News.ro.
Momentul în care hocheistul Paul Halloran lovește un arbitru:
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



