Actualitate
Premierul polonez se teme de un atac rus împotriva estului UE: „Era păcii şi a ordinii internaţionale ajunge la sfârşit”
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a pledat, într-un interviu acordat cotidianului regional francez Ouest-France, pentru o dublare a cheltuielilor de apărare în Europa, spunând că se teme de un atac rusesc în Polonia, Finlanda sau ţările baltice.
Premierul polonez Mateusz MorawieckiFoto: Natasa Kupljenik/MI-PRESS / Shutterstock Editorial / Profimedia
„Trebuie să prevedem că Putin va dori să-şi dezvolte politica agresivă, invazia sa. A început în Georgia, acum Ucraina, următorul obiectiv ar putea fi ţările baltice, Polonia, Finlanda sau alte ţări de pe flancul estic”, a declarat Mateusz Morawiecki în acest interviu publicat şi de grupul german de presă regională Funke Meediengruppe, potrivit agențiilor AFP și Agerpres.
„Avem nevoie de o armată europeană puternică”, a insistat premierul polonez care consideră că „trebuie dublate cheltuielile pentru apărare în Europa”. „Suntem în prezent la aproximativ 300 de miliarde de euro, ar trebui să trecem la 500-600 de miliarde de euro. Nu este imposibil şi acest lucru va permite Europei să joace în sfârşit un rol major”, a adăugat el.
„Era păcii şi a ordinii internaţionale ajunge la sfârşit”, a mai spus Mateusz Morawiecki. „Trebuie să fim conştienţi de asta. Este un test pentru Occident, iar modul în care reacţionăm la acest test ne va determina viitorul, nu ani de zile, ci decenii”, a continuat el.
„Ne așteptăm ca CE să nu ne supere cu aşa-zisa procedură a statului de drept, pentru că în prezent suntem pe punctul de a apăra flancul estic”
Şeful guvernului polonez a mai propus excluderea cheltuielilor pentru apărare din pactul european de stabilitate, cu scopul de a permite ţării sale să cheltuiască 3% până la 4% din PIB pentru apărare astfel încât să facă faţă „agresiunii ruse împotriva Uniunii Europene”.
Mateusz Morawiecki a cerut de asemenea „o serie de sancţiuni fără precedent şi zdrobitoare” după invadarea Ucrainei de către Rusia şi „discuţii pentru a face Europa independentă de achiziţionarea de hidrocarburi ruseşti”. „Cumpărând petrol şi gaze ruseşti, finanţăm acum politica de agresiune a Rusiei”, a ţinut el să adauge.
În contextul în care Varşovia se află în colimatorul Comisiei Europene în ceea ce priveşte independenţa judecătorilor şi nerespectarea deciziilor justiţiei europene, premierul polonez a spus că se aşteaptă de la „Comisia Europeană să nu ne supere cu aşa-zisa procedură a statului de drept (…), pentru că în prezent suntem pe punctul de a apăra flancul estic”.
„Consider că suntem trataţi într-un mod discriminatoriu, şi asta mai ales în timp de război. Nu ar trebui să fim trataţi aşa”, a insistat Mateusz Morawiecki.
Polonia, membră a NATO, are o frontieră de 535 de kilometri cu Ucraina, reaminteşte AFP.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



