Actualitate
Mercenarii sirieni merg la război în Ucraina pentru a fugi apoi în UE, susțin ucrainenii
Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev a transmis că o parte din mercenarii sirieni consideră participarea la războiul din Ucraina de partea Rusiei ca fiind o șansă pentru dezertare și migrație ilegală în țările membre ale Uniunii Europene, scrie Ukrainska Pravda.
Combatanti sirieniFoto: Facebook
„Recent, peste 30 de luptători plecaţi din Rusia au ajuns la baza militară Khmeimim, după ce au fost răniți în luptele împotriva apărătorilor Ucrainei. Acest lucru a afectat în mod negativ moralul altor mercenari și a dus la refuzul unora dintre ei de a participa la ostilități. Au existat chiar și cazuri de automutilare în rândul luptătorilor sirieni. Unii dintre mercenari consideră plecarea în Rusia și Belarus drept o șansă pentru dezertare și migrație ilegală în țările UE” – a scris GUR pe Telegram.
Potrivit instituţiei, comanda bazei militare ruse Khmeimim din Siria a primit instrucțiuni să trimită zilnic până la 300 de mercenari în Ucraina. Pe 15 martie, 150 de mercenari au fost deja trimiși în Rusia pentru a lua parte la ostilitățile împotriva Ucrainei.
Potrivit informațiilor obţinute de serviciul de spionaj al armatei ucrainene, în viitorul apropiat, este planificat un transfer de arme, echipamente militare și a alte resurse din Siria în Rusia și în Belarus, pentru a dota trupele invadatoare care luptă în Ucraina.
Președintele sirian, Bashar al-Assad, a promis deja că va oferi Rusiei 40.000 de luptători pentru războiul din Ucraina. În cadrul recrutării, mercenarilor li s-a promis că vor executa exclusiv misiuni similare celor din poliție, pentru a restabili ordinea în teritoriile ocupate.
Ulterior, însă, printre mercenari au început să se răspândească informaţii că vor lua parte la ostilitățile împotriva armatei ucrainene, iar acest lucru a redus semnificativ „moralul” sirienilor., citează Rador.
Citește și:
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 7 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



