Actualitate
„Credem în promisiunea rușilor? Desigur că nu”. Atacurile aeriene au continuat în Cernihiv – guvernator
Guvernatorul regiunii Cernihiv din nordul Ucrainei a declarat miercuri că nu a văzut nicio încetinire a atacurilor rusești, în pofida promisiunii Moscovei de a reduce operațiunile militare acolo.
Școală din Cernihiv, distrusă de bombardamentele rușilorFoto: STR / AFP / Profimedia
„Credem în promisiune? Desigur că nu. Scăderea activităților militare în regiunea Cernihiv a fost demonstrată de ruși prin atacuri asupra (orașului) Nijîn, inclusiv prin bombardamente aeriene. Și toată noaptea au lovit (orașul) Cernihiv”, a spus guvernatorul Viacheslav Chaus, într-un mesaj pe Telegram, conform Reuters.
Rusia a anunțat marți „reducerea drastică a activității militare” în zonele Kiev și Chernihiv, anunțul fiin făcut de către ministrul adjunct al Apărării de la Moscova, Alexander Fomin, după discuțiile de la Istanbul dintre echipele de negociere ruse și ucrainene.
Oficialul rus a susținut că decizia a fost luată pentru a spori încrederea reciprocă și pentru a crea condițiile necesare continuării negocierilor.
El a precizat că detaliile acestei decizii vor fi dezvăluite de către Statul Major, după revenirea delegației ruse la Moscova.
——————-
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



