Actualitate
Rusia cere Consiliului de Securitate al ONU să discute despre „provocarea” de la Bucha
Rusia a solicitat duminică o reuniune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta luni despre ceea ce a numit o „provocare a radicalilor ucraineni” în oraşul Bucha, după ce Kievul a acuzat trupele ruse că au ucis civili acolo, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Ucraineni langa groapa comuna in care au fost inhumati civili ucisi de rusiFoto: Sergei Supinsky / AFP / Profimedia Images
„În lumina provocării flagrante a radicalilor ucraineni din Bucha, Rusia a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU”, a scris pe Telegram adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.
Ucraina a acuzat duminică Rusia de „genocid”, afirmând că a descoperit cadavrele a 410 civili în regiunea Kiev recent eliberată de sub controlul forţelor ruse, în urma retragerii acestora.
Numai în oraşul Bucha, la nord-vest de Kiev, aproape 300 de persoane au fost înmormântate în gropi comune, conform autorităţilor ucrainene.
Biroul ONU pentru Drepturile Omului a transmis că personalul său de pe teren nu a putut încă verifica aceste afirmaţii.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



