Actualitate
Criticat de Washington, Beijingul apără legăturile sale cu Moscova
China a criticat joi acuzaţiile „nejustificate” ale Statelor Unite împotriva relaţiei sale cu Rusia în plin război cu Uraina, afirmând că Beijingul acţionează pentru pace şi se află „de partea bună a istoriei”, potrivit Le Matin, citat de Rador.
Janet YellenFoto: JUSTIN TALLIS / AFP / Profimedia
Partener diplomatic şi economic apropiat al Moscovei, ţara asiatică nu a condamnat până acum invazia rusă. Ea se mulţumeşte să cheme toate părţile la reţinere şi la dialog.
Relaţie specială controversată
În acest context, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat miercuri că poziţia Chinei faţă de Rusia îi ameninţă „integrarea” în economia mondială. „China a afirmat recent relaţia sa specială cu Rusia. Sper cu ardoare că Beijingul va face ceva pozitiv şi va ajuta la oprirea acestui război”, a arătat dna Yellen.
Întrebat joi, ministerul chinez al afacerilor externe şi-a exprimat nemulţumirea. „Depunem mari eforturi pentru a linişti situaţia, a rezolva criza şi a restabili pacea”, a declarat Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, cerând să nu se „deformeze poziţia” Beijiingului.
„Suveranitatea Ucrainei trebuie apărată. Îngrijorările legitime ale Rusiei în materie de securitate trebuie de asemenea respectate”, a repetat el într-o conferinţă de presă obişnuită. Beijingul estimează, ca şi Moscova, că extinderea NATO a contribuit la declanşarea războiului în Ucraina.
Presiuni denunţate
Poziţia Chinei faţă de Rusia diferă de cea a occidentalilor, care au condamnat ferm operaţiunea militară în Ucraina şi au impus sancţiuni contra economiei şi liderilor ruşi. „Ne opunem acuzaţiilor şi suspiciunilor nejustificate contra Chinei, fără a vorbi despre presiunile sau coerciţia al cărei obiect este”, a arătat Zhao Lijian.
Statele Unite spun că sunt îngrijorate de un potenţial ajutor militar chinez pentru armata Kremlinului sau de un ajutor din partea Beijingului pentru ca Moscova să ocolească sancţiunile occidentale. China ceruse la începutul lunii aprilie occidentalilor să nu „supraestimeze” rolul ei, argumentând că nu e suficient să spui Rusiei să oprească războiul în Ucraina pentru a pune capăt ostilităţilor.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



