Actualitate
Germania ar pierde 5% din PIB în cazul unui embargo asupra gazelor ruseşti, estimează Bundesbank
Un embargo european imediat asupra gazelor naturale importate din Rusia ar putea costa Germania anul acesta până la 5% din PIB-ul său, potrivit unei estimări publicate vineri de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), relatează AFP, citată de Agerpres.
Livrari gaze rusestiFoto: Peter Kovalev / TASS / Profimedia
„PIB-ul real al Germaniei ar putea fi cu până la 5% sub previziuni” în cazul unei opriri, voluntare sau forţate, a importurilor de gaz rusesc, ceea ce ar echivala cu o scădere a producţie naţionale germane cu 180 de miliarde de euro, menţionează Bundesbank în raportul său economic lunar pentru aprilie.
Într-un asemenea scenariu, economia germană ar putea intra în recesiune, în timp ce inflaţia ar creşte cu 1,5% în 2022 şi cu 2% în 2023 faţă de valorile prognozate.
Un embargo asupra gazului rusesc este un subiect de discuţii aprinse între statele UE după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
Germania se numără printre statele UE ostile unui asemenea embargo împotriva Rusiei, dat fiind că anul trecut 55% din importurile germane de gaze au provenit din această ţară. „Dorim să evităm o criză economică dramatică, pierderea a milioane de locuri de muncă şi închiderea unor uzine care nu ar mai fi apoi niciodată redeschise”, a explicat vineri cancelarul Olaf Scholz.
Cu toate acestea, guvernul german, care deja a redus anul acesta la 40% procentul gazelor ruseşti în totalul importurilor de gaze, are în plan să renunţe complet la gazele din Rusia până la jumătatea anului 2024. Pentru aceasta au fost alocate recent 3 miliarde de euro destinate achiziţiei unor terminale plutitoare pentru importul de gaze naturale lichefiate (GNL). Însă achiziţia acestor gaze, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.
___
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



