Financial Times: Cazul Kavala ilustrează deplorabilul marș al Turciei către autocrație (editorial)

Întemnițarea nedreaptă a filantropului ar trebui condamnată fără teamă – scrie cotidianul The Financial Times într-un editorial, citat de Rador.

Osman Kavala este tinut in inchisoare de aproape 5 aniFoto: Handout / AFP / Profimedia

Dintre diversele exemple de procese înscenate puse la cale în Turcia pe parcursul ultimilor 14 ani, cazul lui Osman Kavala este, poate, cel mai revoltător. Omul de afaceri filantrop se confruntă cu perspectiva închisorii pe viață din cauza acuzației fabricate cum că ar fi încercat să răstoarne guvernul. Condamnarea lui nedreaptă pune capăt unui interval tumultuos de cinci ani în care a fost de mai multe ori pe punctul de a fi eliberat – numai pentru a se confrunta iarăși cu acuzații penale neverosimile. El este un simbol al reprimării dizidenților de către regimul tot mai autoritar al lui Recep Tayyip Erdogan.

Verdictul a fost pronunțat pe fondul războiului depravat purtat de Kremlin în Ucraina. Turcia, membru NATO și gardian al Mării Negre, joacă în conflict un rol integral în calitate de intermediar pe lângă Rusia. Însă această funcție nu ar trebui să excepteze Turcia de la obligațiile ei în virtutea statului de drept, și nici să o pună la adăpost de consecințele violării lor.

Cazul a provocat deja un conflict între Erdogan și Occident, întrucât Kavala zăcea după gratii chiar dinainte de a fi condamnat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dispus în 2019 eliberarea lui. Anul trecut 10 diplomați din state occidentale au fost pe punctul de a fi expulzați din Turcia din cauză că criticaseră modul în care e tratat. Ei au bătut în retragere după ce Erdogan a acuzat un amestec străin în treburile Turciei. E tema preferată invocată de Erdogan indiferent de chestiunea în cauză, de la starea jalnică a economiei și până la protestele din 2013, de a căror orchestrare e acuzat Kavala. Paranoia președintelui și perorațiile lui împotriva unor forțe străine tenebroase n-au făcut decât să ia amploare de la puciul eșuat din 2016. Dar adevărul este acela că însăși influența lui autoritară asupra fiecărui aspect al vieții, de la rata de referință a dobânzii și până la sistemul judiciar, este cea care subminează modul de viață al poporului turc.

O criză a nivelului de trai – inflația a ajuns, oficial, la 61% în martie – i-a erodat popularitatea. Și va conta la alegerile din 2023. Erdogan, care încă mai e capabil de pragmatism, e conștient că Vestul are nevoie de Turcia – acum mai mult ca niciodată -, însă și reciproca e valabilă. Cazul Kavala și încarcerarea unor politicieni din opoziție precum Selahattin Demirtas pot complica lucrurile legat de solicitarea Turciei de a achiziționa avioane militare americane F-16. Pe de altă parte, Turcia e dependentă de Europa pentru mai bine de 50% din comerțul și investițiile ei, o nevoie amplificată de problemele economice ale țării.

Prin urmare, verdictele date de CEDO și Consiliul Europei au greutate. Consiliul investighează deja nesocotirea de către Ankara a deciziei CEDO în cazul lui Kavala. În cele din urmă ar putea sancționa Turcia prin suspendarea dreptului ei de vot în Consiliu. Și ar trebui s-o facă fără întârziere. Nu vorbim aici de „Occidentul ipocrit” amenințând cu degetul, ci cu un toiag și cu un set de norme pe care Turcia l-a ratificat și apoi l-a ignorat.

O punte istorică între Est și Vest, Turcia sfidează orice catalogare superficială. Deși are una dintre cele mai mari armate din NATO, a iritat alianța cumpărând sisteme antiaeriene rusești. Există temerea că dacă Ankara e criticată prea dur se va produce o ruptură. Erdogan imită unele tactici autocrate ale lui Vladimir Putin; regăsim ecouri ale etno-naționalismului neo-țarist al președintelui rus în marșul lui Erdogan către sultanatul său de secol 21. Însă relația Turciei cu Rusia e la fel de complicată ca aceea cu Vestul. Turcia a furnizat drone Ucrainei. Turcia și Rusia se situează în tabere opuse în conflictele din Siria, Libia și Caucaz. Ceea ce înseamnă că apărarea valorilor susținute de Occident – și teoretic și de Turcia, dată fiind apartenența ei la Consiliul Europei – nu înseamnă neapărat că Erdogan se va grăbi să se arunce în brațele lui Putin.