Actualitate
Invazia rusă în Ucraina amenință să submineze stabilitatea în întreaga lume, nu doar în Europa – spune șeful armatei SUA. „Potențialul unui conflict internațional semnificativ e în creștere”
Cel mai înalt oficial militar american, generalul Mark Milley, spune că omenirea e în prezent martoră la „cea mai mare amenințare pentru pacea și securitatea Europei – și probabil a întregii lumi” – de decenii, din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, relatează CNN.
Generalul Mark MilleyFoto: Kevin Dietsch / Getty Images / Profimedia Images
„Invazia rusă în Ucraina amenință să submineze nu numai pacea și stabilitatea europeană, dar și pacea și stabilitatea mondială pe care părinții mei și generații de americani au luptat atât de tare să le apere”, a spus comandantul Statului Major Întrunit al armatei SUA, generalul Mark Milley.
El a afirmat că Statele Unite se află „într-un punct de inflexiune geostrategic crucial și istoric”, în care armata americană trebuie să-și „mențină promptitudinea și în același timp să se modernizeze pentru viitor”.
„Dacă nu facem acest lucru, atunci riscăm securitatea viitoarelor generații”, a afirmat şeful de stat-major american.
El le-a spus marți congresmenilor americani, în timpul unei audieri în fața unei subcomisii senatoriale, că lumea devine „mai instabilă”.
„Potențialul unui conflict internațional semnificativ între marile puteri este în creștere, nu în scădere”, a avertizat Milley.
Citește și:
___
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



