Actualitate
Viktor Orban spune că Ungaria nu susține sancțiuni împotriva patriarhului Kirill / Dmitri Medvedev îi laudă „pasul curajos”
Premierul ungar Viktor Orbán a anunțat vineri într-un interviu acordat Kossuth, postul național de radio al Ungariei, că Budapesta nu va susține includerea patriarhului Kirill al Rusiei pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.
Viktor OrbanFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia
„Nu vom permite ca lideri ai bisericii să fie incluși pe lista de sancțiuni”, a spus el, susținând că a primit o scrisoare de la comunitatea ortodoxă maghiară care i-a cerut să blocheze adoptarea unor astfel de măsuri.
Orbán a mai afirmat căproblema libertății religioase este „sacră și inviolabilă” în Ungaria, comentariile sale venind după ce agenția AFP a scris miercuri că liderul Bisericii Ortodoxe Ruse se numără printre cei 58 de noi oficiali ruși vizați de sancțiuni de către Bruxelles
Patriarhia de la Moscova a reacționat la această informație, catalogând o astfel de măsură ca fiind „lipsită de bun simț”.
„Cu cât sancțiunile devin mai nediscriminatorii, cu atât pierd contactul cu bunul simț, cu atât mai îndepărtată devine realizarea păcii pentru care Biserica Ortodoxă Rusă se roagă cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Patriarh la fiecare liturghie”, a declarat miercuri șeful Departamentului sinodal al Patriarhiei Moscovei pentru relațiile dintre Biserică, societate și mass-media, Vladimir Legoida.
Dmitri Medvedev laudă curajul Ungariei
În cadrul aceluiași interviu acordat postului public de radio, Viktor Orbán a precizat că Ungaria respinge în ansamblul său noul pachet de sancțiuni anunțat de Comisia Europeană miercuri, afirmând că este echivalentul unei „bombe nucleare” aruncate asupra economiei ungare.
Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen anunțase miercuri un al șaselea pachetde sancțiuni pe care executivul de la Bruxelles dorește să îl impună împotriva Rusiei, una dintre principalele măsuri vizând interzicerea importurilor de petrol rusesc.
Dmitri Medvedev, fostul președinte și prim-ministru al Rusiei, l-a lăudat vineri pe Orbán pentru curajul său „într-o Europă fără voce”.
„Premierul ungar Viktor Orbán a făcut un pas curajos pentru o Europă fără voce. A refuzat să susțină embargoul energetic devastator pentru economia țării sale și sancțiunile nebunești împotriva personalităților religioase”, a scris Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, pe canalul său de Telegram.
Medvedev a mai notat că „cei mai rezonabili lideri ai țărilor UE s-au săturat să se mute în liniște pe stâncă împreună cu toată turma europeană sterilizată, care este dusă la sacrificare de către un cioban american”.
„Să vedem ce va face acest cioban. Și, bineînțeles, cum se va comporta partea din turmă care este gata să se sacrifice pentru viața bine hrănită a ciobanului”, a adăugat el, citat de TASS.
Urmărește ultimele evoluții din a 72-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



