Connect with us

Actualitate

​Transnistria denunţă noi atacuri cu drone de origine necunoscută / Kievul susţine că e o operaţiune „sub steag fals” a Rusiei

Publicat

pe

Autorităţile autoproclamate din Transnistria, teritoriu separatist pro-rus din Republica Moldova, au denunţat sâmbătă noi atacuri cu drone de origine necunoscută, informează EFE.

Varnita, intrarea in TransnistriaFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

”În apropiere de localitatea Voronkovo (Vărăncău n.e.) din raionul Rîbniţa, pe locul unui fost aerodrom, au fost detonate patru dispozitive explozive”, a anunţat serviciul de presă al aşa-numitului minister transnistrean de interne pe contul său de Telegram, fără a preciza originea atacurilor, scrie EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit autorităţilor, „în seara de 6 mai, în jurul orei locale 21.40 (18.40 GMT), două dispozitive explozive au fost lansate de o dronă. O oră mai târziu, atacul a fost repetat”.

”O echipă de investigaţie operaţională lucrează la faţa locului. Experţii au adunat rămăşiţele dispozitivului exploziv”, a precizat ministerul, menţionând că nimeni nu a fost ucis sau rănit în incident.

Acesta a precizat că este al doilea atac în localitate, după incidentul din 5 mai, la ora locală 22:20 (19:20 GMT), când două dispozitive explozive au fost lansate de o dronă.

Vărăncău se află la aproximativ cinci kilometri de graniţa cu Ucraina.

Situaţia din Transnistria a început să devină tensionată la sfârşitul lunii aprilie, după o serie de împuşcături şi explozii în clădirile guvernamentale şi în infrastructură, despre care responsabili locali susţin că au avut loc de pe teritoriul ucrainean.

Kievul a susţinut că a fost o operaţiune „sub steag fals” a Rusiei pentru pentru a acuza Ucraina de atacuri, precum şi de pregătiri pentru o ofensivă, în timp ce Rusia a calificat incidentele drept o încercare de a atrage acest teritoriu în conflictul armat din Ucraina.

Un comandant în războiul Rusiei din Ucraina a declarat recent că unul dintre obiectivele invaziei ruseşti este crearea unui coridor cu acces în Transnistria, care se învecinează cu oraşul ucrainean Odesa, aminteşte DPA.

Se estimează că Rusia are aproximativ 1.500 de soldaţi staţionaţi permanent în Transnistria pentru a monitoriza o încetare a focului, precum şi vechile depozite de muniţii şi depozite de arme.

Transnistria, regiune cu jumătate de milion de locuitori, majoritatea slavi, a rupt legăturile cu Republica Moldova după un conflict armat (1992-1993) în care a primit asistenţă din partea Rusiei.

În conformitate cu Acordul privind reglementarea paşnică a conflictului transnistrean, semnat în iulie 1992, Rusia a desfăşurat 2.400 de soldaţi pentru a asigura pacea în zonă, dar a redus acest contingent de-a lungul anilor, aminteşte EFE.

Republica Moldova a cerut să adere la Uniunea Europeană, în timp ce Tiraspolul a cerut recunoaşterea independenţei sale după acest pas al Chişinăului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul