Actualitate
Ilfov: Maşină arsă, cu fragmente de oase umane în interior, descoperită pe un câmp
Un autoturism ars, în interiorul căruia se aflau fragmente de oase umane, a fost descoperit, sâmbătă, pe un câmp din judeţul Ilfov, în zona localităţii Măgurele. Un bărbat a sunat la 112, anunţând că în zonă arde o maşină.
PolitiaFoto: Facebook
Potrivit datelor furnizate de IPJ Ilfov, apelul a fost primit sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 09:19, din partea unui bărbat care anunţa că la intrarea în oraşul Măgurele arde o maşină, scrie news.ro
„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din Măgurele si pompieri militari, pentru efectuarea de activităţi specifice din competenţă. Verificările şi investigaţiile sunt continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt de drept şi luarea măsurilor legale care se impun, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, transmite Poliţia judeţului Ilfov.
Maşina a fost văzută într-un lan de rapiţă. Potrivit antena3.ro ,în portbagajul autoturismului au fost descoperite rămăşiţe umane carbonizate, tranşate, iar maşina nu a putut fi identificată, în primă fază.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



